Galerie foto
Producătorul auto sud-coreean Kia a mărturisit că plănuieşte să ofere un nou model propulsat cu ajutorul pilelor de combustie începând din anul 2020.
Automobilul va fi construit la scară largă şi va dispune de viitoarea generaţie a tehnologiei de comprimare a hidrogenului. Mai exact, pilele de hidrogen vor avea aproximativ aceeaşi dimensiune precum cea a unui motor de 2 litri cu ardere internă, oferind un nivel ridicat de durabilitate şi densitate a puterii, notează Worldcarfans.com.
Inginerii companiei promit că noile pile de hidrogen vor fi mai eficiente cu 5% şi mai puternice cu 10% decât cele actuale, în ciuda faptului că vor fi mai uşoare cu 15% şi mai puţin voluminoase cu 15%.
Kia îşi propune ca modelul pe bază de hidrogen să ofere o autonomie de aproximativ 800 km şi o viteză maximă de 170 km/h. De asemenea, firma estimează că va produce iniţial 1.000 de unităţi pe an, pentru ca numărul lor să crească apoi simultan cu cererea.

