Kia Stonic ar putea avea si o versiune electrica

Autoplay · septembrie 20, 2017 · Știri

Galerie foto

Noul crossover compact Kia Stonic va primi o tehnologie hibridă, în anul 2019, prin intermediul căreia marca sud-coreeană îşi propune micşorarea emisiilor de CO2 şi îmbunătăţirea performanţelor.

În plus, oficialii companiei asiatice analizează posibilitatea de a include în linia SUV-ului Stonic şi o variantă cu propulsie electrică, foarte probabil chiar până la sfârşitul acestui deceniu, informează AutoExpress.co.uk.

Kia nu îşi doreşte deocamdată să dezvolte modele electrice independente, ci să ofere astfel de versiuni ale automobilelor pe care le deţine deja în gamă. Primul care dispune de o derivată electrică este vehiculul Soul, iar lui i se va alătura din 2018 SUV-ul Niro.