- Prima generație a modelului Kia cee’d a beneficiat pentru prima dată de garanția de șapte ani;
- Garanția extinsă din „bară în bară” a fost introdusă pentru prima dată în 2010;
- Proprietarii de Kia au parcurs 158 miliarde de km în cadrul garanției;
- Fiecare automobil Kia vândut în Europa beneficiază de garanția de 7 ani, sau 150.000 km.
Kia Motors Europe a atins pragul de trei milioane de automobile vândute în Europa, care beneficiază de garanția de șapte ani, cea mai mare din industria auto, sub promisiunea de calitate de neegalat a mărcii.
Kia a oferit pentru prima dată garanția de șapte ani a sistemului de propulsie la lansarea primei generații a modelului Kia cee’d la sfârșitul anului 2006 și a lansat garanția extinsă din „bară în bară” în 2010. Încă din 2010, garanția unică a mărcii a fost disponibilă pentru toată gama de modele Kia, iar acum fiecare automobil Kia vândut în Europa beneficiază standard de această garanție. Începând din 2010, Kia estimează că clienții săi din Europa au parcurs mai mult de 158 miliarde de kilometri la volan sub acoperirea garanției * – echivalând cu mai mult de patru milioane de parcurgeri a circumferinței Pamântului în jurul Ecuatorului.
Garanția extinsă Kia acoperă defectele materialelor și lucrărilor pe o perioadă de șapte ani sau 150.000 kilometri. Rămâne cea mai mare garanție oferită de orice producător în Europa în timp ce transmite siguranță și liniște clienților prin standardele înalte de calitate oferite de Kia. Garanția este transferabilă complet de la un proprietar la altul.
„Garanția noastră de șapte ani arată încrederea pe care o avem în automobilele noastre și oferă încredere clienților europeni că achiziționează un vehicul de înaltă calitate. Brandul Kia a devenit sinonim cu fiabilitatea și calitatea, iar garanția este unul dintre primele lucruri pe care și le amintesc oamenii atunci când se gândesc la Kia. Estimăm vânzări în Europa de peste 500.000 unități în acest an și mulți dintre acești clienți vor fi atrași de faptul că mașina lor ar putea rămâne acoperiți de garanția standard Kia până în 2025”, a declarat Emilio Herrera, Chief Operating Officer al Kia Motors Europe.
Kia asigură garanția sa extinsă și calitatea promisă prin teste de fiabilitate și standarde înalte de producție realizate pentru fiecare model. Procesul de dezvoltare a vehiculelor acoperă milioane de kilometri de testare înainte de începerea producției, iar mașinile sunt testate în condiții atmosferice extreme și pe toate tipurile de suprafețe de rulare în Orientul Mijlociu, Europa, Asia și America de Nord și de Sud.
Notă:
* Estimarea este bazată pe acoperirea unei distranțe medii de 12.500 kilometri efectuați anual de proprietari.
