Galerie foto
Producătorul auto american Jeep analizează posibilitatea de a construi o versiune mai mică a modelului Renegade, conform declaraţiei date de CEO-ul Mike Manly.
Oficialul american a precizat că firma sa priveşte cu interes segmentul SUV-urilor mici, aflat într-o continuă creştere, însă trebuie să găsească un proiect suficient de bun pentru a intra în joc, relatează Autocar.co.uk.
„Maşinile mai mici au şi performanţe mai scăzute, ca urmare a legilor fizicii, dar produsele Jeep trebuie să respecte anumite standarde. De asemenea, construirea vehiculelor mici este mai puţin profitabilă în special dacă se realizează departe de piaţa de origine. Cel mai apropiat concurent ar fi probabil Fiat Panda Cross, care este incredibil de capabil pentru un model atât de mic şi se bucură de foarte mult succes pe unele pieţe. Aşadar, dispunem de know-how în interiorul grupului nostru”, a subliniat Manly.

