Galerie foto
Constructorul auto britanic Jaguar informează că ziua următoare va fi una extrem de specială deoarece va dezvălui oficial primul vehicul cu propulsie electrică pe care îl va include în gama sa.
Compania a dat publicităţii o înregistrare video cu rol de teaser din care se pot vedea destul de puţine detalii, cum ar fi emblema Jaguar, grila frontală şi jantele din aliaj. În plus, revista britanică Autocar observă o poziţionare destul de înaltă a grilei radiatorului fapt care sugerează că maşina ar putea lua forma unui SUV.
Noul model creat de Jaguar îşi va face debutul în cadrul Salonului Auto din Los Angeles.

