Cu un profil mai lat și mai jos, noul Jaguar XE se remarcă prin elemente care îi sporesc atractivitatea. Clienții au posibilitatea de a alege între nivelurile de echipare XE și XE R‑Dynamic, primul dintre ele aducând numeroase ornamente exterioare specifice, iar cel de-al doilea oferind un plus de sportivitate.
Farurile Matrix cu tehnologie LED și luminile de zi Signature, disponibile opțional, conferă mașinii o personalitate aparte. În plus, semnalizatoarele de direcție cu formă alungită, instalate atât în față, cât și în spate, sporesc și mai mult aspectul modern al vehiculului britanic.
Jaguar oferă 12 culori pentru caroserie – mate, metalizate sau premium metalizate – precum și 11 tipuri de jante, cu dimensiuni cuprinse între 17 și 20 inch. De asemenea, spiritul sportiv al modelului XE poate fi accentuat și mai mult prin intermediul R-Dynamic, incluzând o bară sport în partea din față, în timp ce masca din spate și pragurile laterale adoptă, în acest caz, nuanța caroseriei.



Interiorul noului sedan XE îmbină luxul și utilitatea, garantând călătorii în condiții maxime de confort și pentru cei trei pasageri de pe locurile din spate datorită lungimii generoase a vehiculului, de 4.672 mm, și lățimii de 1.850 mm (cu oglinzile rabatate). Portbagajul asigură și el un spațiu suficient pentru transportul obiectelor necesare, având un volum maxim de 455 de litri.
În habitaclu se găsește sistemul de infotainment Touch Pro Duo însoțit de două ecrane tactile, unul superior, cu diagonala de 10 inch si unui inferior, cu diagonala de 5,5 inch, pentru a spori numărul funcțiilor care pot fi accesate în același timp. În acest fel, clienții vor putea urmări indicațiile tehnologiei de navigație și acționa, în același timp, sistemul multimedia, accesibil pe ecranul inferior suplimentar, disponibil opțional pentru versiunile S și SE.
Sistemul de tracțiune integrală al modelului XE sporește performanțele și controlul vehiculului. El vine echipat cu tehnologia Intelligent Driveline Dynamics (IDD), care analizează condițiile curente de deplasare și distribuie puterea către roțile motoare, pentru a permite îmbunătățirea manevrabilității pe toate tipurile de suprafețe de rulare.
Alături de sistemul de tracțiune integrală, răspunsul adaptiv în funcție de suprafață (AdSR) asigură un confort sporit în condiții de deplasare dificile. AdSR recunoaște diferențele dintre suprafețe și adaptează răspunsul modelului XE la apăsarea pedalei de accelerație, pentru a îmbunătăți stabilitatea deplasării pe iarbă, pietriș sau zăpadă.
În plus, sistemul Jaguar All Surface Progress Control (ASPC) asigură un control al vitezei de croazieră la viteze mici, care permite păstrarea unei viteze constante în condiții de aderență redusă.
Suspensia față și spate sofisticată susține comportamentul dinamic al modelului XE. Suspensia sport pasivă dispune de arcuri mai rigide și de o reglare specifică a servoasistării direcției – ambele sporind agilitatea modelului XE.
Gama de motoare diesel și pe benzină oferită de Jaguar este proiectată pentru a îmbina performanțele dinamice și consumul redus de combustibil, conferind dinamism în orice situație. Modelul XE este disponibil cu două variante de motorizare pe benzină din gama Ingenium, ce dezvoltă o putere maximă de 250 și 300 CP, conferă flexibilitate, îmbunătățește performanțele și optimizează consumul de combustibil.
Clienții pot opta și pentru propulsorul turbodiesel de 2,0 litri, care promite să asigure un echilibru optim între economie și performanțe, dezvoltând o putere maximă de 180 CP și un cuplu de 430 Nm, cu un consum mediu de carburant de 4,9 litri/100 km.
