Galerie foto
Cel mai bun motor din categoria 2 – 2,5 litri – Audi: propulsorul turbo de 2,5 litri
În cadrul ediţiei de anul trecut a competiţiei International Engine of the Year Awards, unitatea turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri, a mărcii Audi a dus o luptă strânsă cu Mazda pentru a-şi adjudeca a cincea victorie consecutivă, la o diferenţă de numai 17 puncte. De această dată însă, ecartul a fost mult mai mare, probabil şi datorită noului program de dezvoltare, alături de instalarea motorului sub capota actualei generaţii RS 3 Sportback.
Construit manual de către o mică echipă de specialişti de la uzina pe care Audi o deţine în Ungaria, la Győr, propulsorul de 2,5 litri generează 367 CP şi un cuplu de 465 Nm. Graţie acestui fapt, modelul compact RS 3 Sportback accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 4,3 secunde. De asemenea, cuplul maxim atins în intervalul 1.625 – 5.550 rpm permite ca în treapta a cincea de viteză, timp de 5,8 secunde, să se poată rula cu 80 – 120 km/h.
„Siguranţa garantată de Audi şi nivelul ridicat de tuning transformă acest motor într-o adevărată bucurie”, a subliniat jurnalistul Carl Cunanan.
Membrii juriului s-au declarat impresionaţi şi de sunetul emis de propulsorul de 2,5 litri, susţinut de clasica secvenţă de ardere 1 – 2 – 4 – 5 – 3 a mărcii Audi.
„Nu există în lume nimic asemănător cu zgomotul stacat produs de motorul de 2,5 litri cu cinci cilindri dispuşi în linie construit de compania Audi”, a precizat jurnalistul Marc LaChapelle.
Specificaţii tehnice – Audi RS 3 Sportback:
· Capacitate: 2.480 cc
· Număr de cilindri: 5
· Putere: 367 CP
· Diametrul x cursa cilindrilor: 82,5 mm x 92,8 mm
· Raport de compresie: 10:1
Clasament
|
|
MOTOR |
PUNCTAJ |
|
1. |
Audi – unitatea turbo de 2,5 litri, în cinci cilindri (Audi RS3, RS Q3) |
347 |
|
2. |
Mazda – propulsorul diesel de 2,2 litri (Mazda 3 / Axela, 6 / Atenza, CX-5) |
184 |
|
3. |
Ford – motorul turbo de 2,3 litri (Ford Mustang, Explorer, Lincoln MKC) |
152 |
|
4. |
Mercedes-Benz – unitatea CDI de 2,1 litri (Mercedes-Benz A200, B200 E200, GLA200, GLK200, GLC200, A220, CLA220, B220, C220, E220, CLS220, GLA220, GLK220, GLC220, C250, E250, CLS250, SLK250, GLK250, GLC250, ML250, Infiniti Q50, Q70, Jeep Compass, Patriot) |
151 |
|
5. |
Mercedes-Benz – sistemul hibrid diesel-electric format dintr-un motor de 2,1 litri (Mercedes-Benz C300 Hybrid, E300 Hybrid, S300 Hybrid) |
125 |
|
6. |
Subaru – propulsorul turbo de 2,5 litri (Subaru Impreza Sti) |
117 |
„O livrare excelentă de putere, un sunet impresionant şi o dispunere unică. Nu poţi învinge propulsorul Audi de 2,5 litri turbo, în cinci cilindri”, a afirmat jurnalistul Gary Tsang.

