Piața auto europeană și-a continuat evoluția puternică și în iulie, când au fost înmatriculate 1,31 milioane de mașini noi, cel mai mare volum lunar consemnat în regiune după iulie 2009, perioadă în care fuseseră înscrise în circulație 1,29 milioane de autoturisme.
Conform statisticilor publicate de JATO Dynamics, creșterea a fost susținută în special de situația pozitivă raportată de țări precum Spania, Franța, Olanda, Austria și Polonia.
România a înregistrat în luna iulie a acestui an a treia cea mai ridicată evoluție a numărului de înmatriculări din Europa, după Lituania și Croația, grație celor 15.210 mașini comercializate (+34,2%). La nivelul primelor șapte luni din 2018, România ocupă locul fruntaș în clasament, cu un avans de 33,6% al vânzărilor de mașini noi și un volum total de 75.277 de unități.
Segmentul SUV-urilor s-a bucurat și în iulie de o cerere spectaculoasă din partea clienților europeni, fiind livrate în țările din zonă peste 461.900 de exemplare (+34%), adică 35,3% din volumul total. Vânzările SUV-urilor de mici dimensiuni au avansat cu aproape 50% față de iulie 2017 și au însumat 169.800 de unități, reprezentând 37% din piața SUV-urilor.
Volkswagen a fost cea mai populară marcă auto din Europa în iulie 2018, obținând livrări totale de 166.577 de unități (+28%), urmată de Renault, cu 91.438 de vehicule (+20%), Audi (79.438 de automobile; +15%), Ford (78.400 de mașini; +2%) și Peugeot (76.605 unități; +10%).
Topul celor mai bine vândute modele din Europa a fost condus, în iulie 2018, de Volkswagen Golf (39.311 exemplare; +7%), urmat de Volkswagen Polo (27.624 vehicule; +19%), Renault Clio (26.494 de autoturisme; +24%), Volkswagen Tiguan (22.397 de unități; +41%) și Nissan Qashqai (21.647 de mașini; 24%).
