Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 16,65% în luna iunie

Autoplay · iulie 5, 2021 · analiza

Conform stattisticilor oficiale date publicității de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) și citate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna iunie a acestui an au fost înscrise în circulație 11.853 de mașini noi, un număr în creștere cu 16,65% față de cel consemnat în aceeași perioadă din 2020. În schimb, la nivelul primelor șase luni din 2021 a fost raportată o scădere cu 3,87% a înmatriculărilor de autoturisme noi comparativ cu intervalul ianuarie – iunie 2020, de la 49.616 unități la 47.698 de unități.

În categoria autoturismelor second hand înmatriculate pentru prima dată în România a fost înregistrată o creștere cu 22,23% în iunie 2021 față de perioada similară din 2020, până la un volum total de 32.454 de unități. Avansul este ceva mai mic dacă sunt luate în considerare toate cele șase luni care au trecut de la începutul anului curent, respectiv de 9,95%, grație celor 199.555 de autoturisme second hand înscrise în circulație pentru prima oară pe teritoriul României.

În sectorul mașinilor noi, clasamentul pe mărci aferent intervalului ianuarie-iunie 2021 arată astfel:

Dacia – 10.387 de unități

Škoda – 4.302 387unități

Ford – 3.793 de unități

Toyota – 3.744 de unități

Volkswagen – 3.493 de unități

Hyundai – 3.243 de unități

Renault – 3.223 de unități

Suzuki – 1.939 de unități

BMW – 1.839 de unități

Mercedes-Benz – 1.832 de unități