Infiniti planuieste un plug-in hibrid care sa concureze cu Mercedes-Benz Clasa S

Autoplay · noiembrie 16, 2015 · Știri

Galerie foto

Potrivit unei surse din interiorul companiei Nissan, brand-ul Infiniti a început dezvoltarea unui model plug-in hibrid din categoria premium.

Maşina ar putea fi varianta de serie a conceptului Q80 Inspiration, dezvăluit în cadrul ediţiei de anul trecut a Salonului Auto de la Paris, despre care Infiniti spunea atunci că va fi lansat într-un interval de 3-5 ani, drept rival al Clasei S, relatează Automotive News Europe.

Prima etapă a dezvoltării are loc în regiunea engleză Cranfield, iar vehiculul ar urma să fie poziţionat împotriva modelelor Mercedes-Benz S500 plug-in hibrid şi Porsche Panamera E-Hybrid.

Conceptul Q80 Inspiration beneficia de un sistem hibrid format dintr-un motor twin-turbo de 3 litri, pe benzină, în stare să dezvolte aproximativ 550 CP.