Infiniti FX37 pentru piata europeana

Autoplay · septembrie 14, 2008 · Știri

Galerie foto

Americanii probabil or sa planga ca nu primesc noul Infiniti FX37, in timp ce noi, europenii, care il vom avea… S-ar putea sa trecem cu indiferenta pe langa el, mai ales ca nu suntem chiar cei mai mari fani ai SUV-urilor si cu atat mai putin al celor ne-"made in UE" (mai ales cand vine vorba de segmentul premium).

Totusi, trebuie sa recunoastem ca lasand la o parte design-ul care nu prea se incadreaza in ideea europeana de "sobru" dictata de X5 si ML si faptul ca nu vor fi disponibile decat motorizari pe benzina, nu prea avem ce sa-i mai reprosam lui FX37. Propulsorul de 320 CP al versiunii FX37 GT asigura sprint-ul de la 0 la 100 km/h in 6,8 secunde si o viteza maxima de 238 km/h, iar daca asta arata bine, ganditi-va ca va fi disponibila si varianta FX37 S (despre care Nissan nu da alte detalii in afara de faptul ca va fi si mai rapida – dar ii credem pe cuvant).

Pentru 55.950 euro Infiniti FX37 vine echipat cu tractiune integrala, transmisie automata cu sapte rapoarte si padele de schimbare a vitezelor, tapiserie din piele, scaune electrice si incalzite, faruri adaptive, camera pentru marsarier, senzori de parcare si jante de 20 de inch – un pachet generos, dar ramane de vazut daca va de ajuns pentru ca SUV-ul japonez sa castige inimile publicului european.