Infatisarea urmatoarelor doua modele din gama Polestar este aproape gata

Autoplay · ianuarie 22, 2018 · Știri

Galerie foto

Marca Polestar a companiei suedeze Volvo se pregăteşte să lanseze primul vehicul independent din istoria sa, un hibrid plug-in pe care îl va produce în China începând din 2019.

În plus, firma a început deja să lucreze şi la următoarele două maşini pe care le va include în portofoliul său, ce vor fi puse în mişcare de sisteme de propulsie complet electrice. Polestar 2 va lua forma unui sedan, în timp ce Polestar 3 va avea dimensiuni ceva mai mari, similare unui SUV, designul lor fiind aproape definitivat, scrie Autocar.co.uk.

Polestar 1 se bazează pe platforma SPA (Scalable Product Architecture) a brand-ului Volvo şi este prevăzut cu un motor supraalimentat pe benzină de 2 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă 374 CP şi propulsează roţile din faţă, alături de două unităţi electrice de 109 CP destinate roţilor din spate. Automobilul va fi produs într-un număr de 500 de exemplare în fiecare an şi va avea un preţ de pornire de peste 150.000 de euro.

Celelalte două modele vor fi considerabil mai ieftine, motiv pentru care Thomas Ingenlath, CEO-ul Polestar, estimează că vor ajuta marca să obţină vânzări anuale de aproximativ 50.000 de vehicule.