Galerie foto
Pe Santa Fe îl ştiu de cum a venit în Europa într-o vreme în care paşii constructorului sud-coreean erau încă timizi pe bătrânul continent. Maşina din 2005 a suferit vreo două restilizări până să ajungă în 2013 să arate ca un SUV care să pună probleme până şi unor producători consacraţi. Facelift-ul suferit anul acesta a mai adus un plus de rafinament într-o maşină cu un progres uimitor. Dacă am exagerat sau nu vă invit să descoperiţi mai jos.
Potrivită oriunde
Tot o toamnă târzie era şi acum mulţi ani în urmă, să tot fie mai mult de zece, când am mers prima oară cu Hyundai Santa Fe. A fost atunci o acţiune comună care l-a cuprins şi pe Terracan, însă off-roader-ul nu prea m-a cucerit din moment ce spatele i-a fugit de vreo două ori în curbe. M-am desfătat la acea vreme cu un Santa Fe pe care l-am pus să valseze prin denivelările unui platou încă acoperit de iarbă şi mângâiat de ultimele zvâcniri ale soarelui. Atunci aproape nu mă mai săturam să pun la treabă suspensia şi să încerc să trec peste obstacole cu un cât mai redus aport al propulsorului. Mă simţeam bine încă de atunci în habitaclu, dar iată că după atâţia ani iar am avut parte cu Santa Fe facelift de un soare îmbietor la călătorii, la plimbări. Comparaţiile cu vechea generaţie se cam opresc aici, deoarece în afară de siglă nu cred să mai fi rămas prea multe la fel.
Exteriorul nu este din cale-afară de spectaculos. Nici nu cred că şi-au propus asta inginerii de la Hyundai. Sigur însă şi-au propus să le iasă din mâini o maşină armonioasă, o maşină potrivită pentru cât mai multe locuri cu putinţă. O maşină din care să poţi coborî la un eveniment, pentru ca imediat să poţi da jos costumul şi să te echipezi pentru o escapadă cu Santa Fe facelift în natură. Bine proporţionată, maşina reacţionează cu brio la multe întrebări, pentru mine găsind răspunsuri bine argumentate la tot ce-am întrebat-o.
Reglaje pe direcţii necunoscute
Maşina oferită de Casa Auto Iaşi era dotată cu motor Diesel de 2,2 litri ce dezvoltă 200 CP într-un cuplu de zile mari cu cutia de viteze automată. Până însă să pornesc maşina din buton am văzut că portbagajul era cam sensibil, cum îl atingeai în zona pentru deschis el scotea un sunet şi apoi ridica hayon-ul. Zonă uriaşă de încărcare şi tot atunci am constatat că spătarele locurilor din spate pot fi reglate după bunul plac, asta ca să nu mai spun că scaunele din spate erau încălzite. Tot pentru locurile din spate, pe montanţii centrali, au fost aşezate guri de ventilaţie, iar scaunele din faţă erau şi ventilate pe lângă faptul că suportau reglaje electrice şi că aveau şi două poziţii ce puteau fi memorate. Eu l-am reglat pe modelul clasic, dar când am apăsat pe 1, respectiv pe 2 m-am trezit deplasat pe direcţii la care n-aş fi apelat. Tot acum trebuie să adaug un amănunt, cum că eu n-am întâlnit prea des maşini la care scaunul să se deplaseze cu de la el putere în spate ca să am mai mult loc pentru a coborî, iar la urcare să revină la ultima poziţie de cum a simţit că m-am aşezat. Probabil multe din aceste amănunte totuşi le voi uita, aşa că atunci când îmi voi aminti vreunul îl voi spune imediat.
Forţă copleşitoare
Santa Fe facelift a fost dotată cu multe sisteme de asistenţă. De regulă merg fără cel care te tot avertizează că ai depăşit banda de deplasare, însă cel care are grijă de tot ce vine din spate chiar l-am lăsat să acţioneze în voie, pentru a fi văzut şi de pasageri cum funcţionează. Eu l-am testat cu ani în urmă pe precedenta generaţie Mercedes-Benz Clasa E, dar acum parcă este şi mai bun cu semnele sale inscripţionate pe oglinzile laterale mari. Trec repede de faptul că soarele intra cu totul în habitaclu graţie trapei panoramice şi chiar am semnalizat stânga deşi o maşină era pe cealaltă bandă la vreo zece metri în spatele meu. Santa Fe facelift a trecut şi la semnale sonore de avertizare, nu doar vizuale pe oglinda din stânga, apoi am repetat manevra şi pe dreapta pentru a deveni limpede că un astfel de sistem este foarte folositor.
Santa Fe facelift este însă plăcută la condus. Forţa propulsorului este copleşitoare şi practic faci cam tot ce vrei pe şosea. Nu mi-am propus să stabilesc recorduri de viteză, însă nici să stau multe zeci de secunde în spatele unor parteneri de trafic care vorbeau la telefon. O apăsare ceva mai consistentă pe pedala de acceleraţie este semnalul că se impune un sprint, iar maşina depăşeşte tot ce îi propui. Santa Fe facelift este stabilă, este compactă, este bine închegată, practic se comportă foarte bine chiar şi în virajele mai strânse abordate cu o doză însemnată de sportivitate.
Mult simţ de răspundere
Maşina porneşte într-un mod situat între „ECO” şi „SPORT”, iar consumul mi se părea cam ridicat pe la 7,5 la sută, însă când am comutat pe „ECO” parcă nu l-am mai zărit să treacă de 6,5. N-am mers foarte mult pe „SPORT”, deşi pentru maximum de plăcere cam trebuie să se vadă scris asta pe cadranul de la bord, cadrane generoase, ca şi display-ul de pe consola centrală. „Sculpturile” din portiere arată fără tăgadă grija manifestată de Hyundai, care a dotat maşina asta cu tot ce ţi-ai dori şi a făcut-o cu mult simţ de răspundere. Poate mai trebuia lucrat la fonturile care apăr pe afişaje, dar ai informaţii peste informaţii, ai sisteme peste sisteme, ai setări peste setări, nici n-am zis nimic de excelenta instalaţie audio, ai totul la dispoziţie pentru o călătorie mai mult decât agreabilă.
Ai printre multe altele şi un sistem de navigaţie precis, care îţi spune exact momentul când trebuie să părăseşti sensurile giratorii. Mie nu mi-a indicat să părăsesc asfaltul, dar nici n-am putut să nu-l duc deloc pe iarba încă verde. Pământul era totuşi cam moale, însă Santa Fe facelift şi-a dovedit supleţea de balerin şi a „dansat” fără să lase urme adânci. Ochisem însă şi un dâmb destul de abrupt pe care mi-am propus să-l încalec, dar fără să scot la iveală forţa motorului pentru a nu provoca spaimă în habitaclu. Mie îmi place când maşina se balansează, când două roţi pierd contactul cu solul, nu însă şi tuturor pasagerilor din maşină, care îmi cereau deja să opresc manevra. Mai aveam puţin până sus, dar şi vocile atingeau tonalităţi tot dintre cele mai ridicate. Am dat cu spatele pentru a le linişti, dar am accelerat ceva mai tare şi dâmbul cu pricina a fost cucerit fără vreun alt efort, edificator nu doar pentru forţa propulsorului, ci şi pentru sistemul de tracţiune construit de Hyundai pe maşina care abia trece de 30.000 de euro, fără TVA.