Hyundai prezinta noul model i30 Fastback

Autoplay · iulie 13, 2017 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto sud-coreean Hyundai a dezvăluit cel mai nou membru al familiei 30, după hatchback-ul şi break-ul pe care le-a lansat în ultimele luni.

Este vorba despre noul i30 Fastback, disponibil pe piaţă începând din prima parte a anului viitor, Hyundai devenind astfel primul brand auto care intră în segmentul compact cu un coupé, elegant şi sofisticat, în cinci uşi.

Maşina are 4.455 mm lungime şi 1.425 mm înălţime, ea putând fi comandată într-una din cele 12 nuanţe diferite de caroserie oferite de Hyundai, precum şi cu jante din aliaj cu diametrul de 17 sau 18 inch.

Printre sistemele de asistenţă şi siguranţă furnizate în mod standard de noul i30 Fastback se numără Autonomous Emergency Braking, Driver Attention Alert, High Beam Assist şi Lane Keeping Assist.

Punerea în mişcare poate fi asigurată de motorul turbo 1.4 T-GDI, pe benzină, care dezvoltă 140 CP, cu un consum mediu de combustibil de 5,5 litri/100 km şi emisii de CO2 de 125 g/km. De asemenea, clienţii pot alege propulsorul turbo 1.0 T-GDI, pe benzină, cu trei cilindri, care livrează 120 CP şi promite un consum mediu de 5 litri/100 km, cu emisii de CO2 de 115 g/km.

Linia va fi completată apoi de o unitate diesel de 1,6 litri, turbo, cu patru cilindri, în stare să genereze 110 CP sau 136 CP.