Galerie foto
Divizia Hyundai Motorsport anunţă că va demara în acest an primul său proiect dedicat circuitelor de curse prin construirea unui vehicul care să respecte reglementările actuale ale curselor TCR internaţionale.
Automobilul se va baza pe noua generaţie a modelului i30 şi va fi produs de către departamentul Customer Racing al Hyundai Motorsport, din Alzenau, Germania. El va prelua toate avantajele variantei de stradă, despre care se ştie că a trecut printr-un program riguros de testare, inclusiv pe circuitul Nürburgring Nordschleife.
Noua maşină de curse va fi propulsată de un motor turbo de 2 litri din gama Hyundai, ce va fi însoţit de o cutie de viteze cu şase trepte şi de un rezervor de combustibil de 100 de litri. Testarea sa va începe în această primăvară, iar primele livrări sunt programate să aibă loc în luna decembrie.

