Galerie foto
Hyundai Motorsport s-a clasat pe podium în ultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) 2016, Thierry Neuville reuşind să termine pe poziţia a treia, după un final dramatic în Raliul Australiei. Toate cele trei echipaje care au concurat cu Noua generaţie i20 WRC au terminat în top cinci. Hayden Paddon s-a clasat pe poziţia a patra, iar Dani Sordo pe 5, la o diferenţă de doar 1,6 secunde. Neuville şi Sordo au mai adunat şi punctele suplimentare acordate pentru clasarea pe locurile 2, respectiv 3, în Power Stage.
În urma acestui rezultat, Neuville şi-a asigurat poziţia a doua în clasamentul general al piloţilor. Pentru belgian acesta a fost al cincilea podium consecutiv, al şaptelea din acest sezon, şi a adunat în total 160 de puncte, cu şase mai mult decât Andreas Mikkelsen, câştigătorul din Raliul Australiei.
În acest sezon, echipa Hyundai Motorsport a reuşit să urce pe podium în zece din cele 13 etape incluse în calendar. Având deja locul secund la constructori asigurat înaintea acestei etape, echipa a terminat cel mai competitiv sezon din WRC cu două victorii, 12 clasări individuale pe podium, 47 victorii de probă specială şi 24 de puncte adunate în Power Stage.
În ultima zi a Raliului Australiei au fost programate 5 probe speciale cu o lungime totală de 57,18km. Pentru Neuville (#3 Noua generaţie i20 WRC) şi Nicolas Gilsoul a fost un final excelent de sezon, care le-a adus şi poziţia a doua în clasamentul piloţilor şi copiloţilor, după un podium în Monte-Carlo, o victorie în Sardinia şi apoi clasări consecutive pe podium din Germania până în Australia. „Maşina s-a comportat excelent în această etapă şi mă bucur că finalul de sezon este într-o notă atât de pozitivă. Mulţumesc echipei pentru tot şi abia aştept să înceapă sezonul 2017”, a spus Neuville.
Paddon (#4 Noua generaţie i20 WRC) şi John Kennard, copilotul său, au avut un final frustrant. Cu intenţia clară de a luptă pentru victorie, Paddon a ieşit în decor pe cea mai lungă probă a zilei şi a retrogradat până pe poziţia a cincea. În final, echipajul neo-zeelandez a reuşit să revină şi a încheiat etapa din Australia pe locul 4.
Sordo (#20 Noua generaţie i20 WRC) şi Marc Martí, copilotul său, au pus capăt sezonului 2016 cu o clasare pe locul 5, la doar 16 secunde faţă de un loc pe podium, şi un punct câştigat în Power Stage.
Raliul Australiei a fost ultima etapă din Campionatul Mondial pentru Noua generaţie i20 WRC, ţinând cont că de anul viitor se va aplică noul regulament tehnic. Cu două victorii şi locul secund în clasamentul constructorilor, 2016 a fost cel mai bun sezon pentru Hyundai Motorsport de la debutul în mondialul de raliuri.

