Hyundai Motorsport l-a desemnat pe Thierry Neuville pilot principal pentru WRC 2014

Autoplay · noiembrie 19, 2013 · Știri

Galerie foto

Recent, Hyundai Motorsport l-a desemnat pe Thierry Neuville pilot principal al echipei WRC. Belgianul va reprezenta Hyundai în sezonul WRC 2014.

Neuville, în vârstă de 25 de ani, a încheiat cu Hyundai Motorsport un contract pe termen lung care reprezintă angajamentul ambelor părţi şi implicarea acestora în cadrul Campionatului Mondial de Raliuri.

„Suntem încântaţi de faptul că Thierry Neuville este pilotul principal al echipei WRC”, a declarat directorul echipei Hyundai Motorsport, Michel Nandan. „Thierry se bucură de un sezon foarte bun în 2013 şi, ţinând cont de vârsta lui, se dovedeşte a fi unul dintre cei mai bine pregătiţi piloţi din WRC. Viteza, abilităţile de pilotaj şi abordarea dinamică sunt câteva dintre caracteristicile care îl recomandă pentru a fi pilot principal. Thierry este ambasadorul Hyundai Motorsport, dar totodată desemnarea sa reprezintă implicarea Hyundai în Campionatul Mondial de Raliuri. Avem obiective ambiţioase, pe care dorim să le îndeplinim şi, astfel, să dezvoltăm o colaborare de lungă durată cu pilotul belgian”, a adăugat Nandan.

Neuville il va avea drept copilot pe Nicolas Gilsoul şi împreună vor pilota i20 WRC pe parcursul Campionatului Mondial de Raliuri din 2014, care va debuta în ianuarie, la Monte Carlo. Belgianul se află la al treilea sezon consecutiv în cadrul WRC.

Experienţa acumulată de Neuville reprezintă un element important pentru echipa Hyundai Motorsport. Rezultatele impresionante înregistrate de către belgian în acest sezon îl poziţionează drept unul dintre cei mai tineri şi dinamici piloţi din clasamentul WRC.

„Mă bucur că voi fi membru al echipei Hyundai Motorsport şi voi concura în Campionatul Mondial de Raliuri 2014”, a comentat Thierry Neuville. „Hyundai Motorsport are un colectiv tânăr şi dispune de obiective îndrăzneţe, pe termen lung. Abordarea dinamică, modul de lucru şi potenţialul ridicat al echipei sunt elemente definitorii pentru succesul WRC. De asemenea, consider că experienţa acumulată până în prezent va contribui într-un mod semnificativ la obţinerea rezultatelor pozitive”, a mai spus el.

În cele două sezoane anterioare WRC, Neuville a participat la 32 de raliuri. În anul 2012 el s-a clasat pe locul şapte. În sezonul din 2013 a acumulat patru victorii consecutive – Italia, Finlanda, Germania şi Australia – şi s-a clasat pe locul al treilea în Mexic şi Grecia. Belgianul ocupă locul al doilea în clasamentul general WRC, dar mai are de susţinut un raliu.

 

Despre Hyundai

Hyundai Auto România, parte a Grupului Ţiriac, este reprezentantul mărcii Hyundai în România din anul 1994 şi aduce pe piaţa naţională opt modele Hyundai, atât din gama autoturismelor, cât şi din cea a autovehiculelor comerciale uşoare. Fondată în 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat în Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producător auto la nivel mondial începând din anul 2007.