Galerie foto
- Hyundai Motorsport este prima echipă care obţine două victorii consecutive în cadrul sezonului 2017;
- Thierry Neuville a câştigat Raliul Argentinei, el fiind victorios şi în Power Stage;
- Hayden Paddon a ocupat locul al şaselea, în timp ce Dani Sordo s-a clasa pe poziţia a opta.
Hyundai Motorsport a câştigat Raliul Argentinei, cea de-a cincea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri FIA (WRC) 2017, alături de echipa formată din Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul.
Pentru Hyundai Motorsport, rezultatul reprezintă cel de-al doilea succes consecutiv în anul 2017, după clasarea pe primul loc în Turul Corsicii, precum şi cel de-al cincilea din WRC. Mai mult, Hayden Paddon şi copilotul său, John Kennard, au ocupat locul al şaselea, în timp ce Dani Sordo şi Marc Martí s-au clasat pe poziţia a opta.
După startul dificil de vineri, echipa cu numărul #5, formată din Neuville si Gilsoul, a demarat ziua de sâmbătă într-un ritm competitiv. Prin câştigarea probei speciale SS17 (Mina Clavero – Giulio Cesare), Neuville a finalizat ziua la o distanţă de doar 0,6 secunde faţă de ocupantul primei poziţii.
Etapa din Argentina s-a încheiat cu două echipaje luptând pentru victoria din El Condor Power Stage. Neuville a câştigat cea de-a cincea etapă din WRC la o distanţă de doar 0,7 secunde, una dintre cele mai apropiate din istoria WRC, după Raliul Iordaniei în anul 2011 (0,2 secunde) şi Raliul Noii Zeelande în 2007 (0,3 secunde). În plus, Neuville a obţinut maximul de 30 de puncte în Power Stage, ocupând în acest moment poziţia a treia în clasamentul piloţilor.
Neuville si Nicolas Gilsoul au câştigat cinci probe speciale în Raliul Argentinei. Este pentru prima dată când echipajul câştigă de două ori consecutiv în cadrul aceluiasi sezon, fiind totodată cea de-a patra victorie din WRC. Neuville şi Gilsoul deţin un total de 19 puncte acumulate în Power Stage.
„Este un rezultat uimitor şi trebuie să mulţumesc în primul rând echipei pentru tot ceea ce a realizat. A fost un raliu interesant, dar dificil încă de la început. Acest triumf în Power Stage ne oferă un impuls important pentru participarea în Campionatul Piloţilor şi al Constructorilor. Nu ne-am fi putut dori mai mult”, a declarat Thierry Neuville.
„Ne-am luptat până la final, dar, din păcate, nu am putut face mai mult cu privire la poziţia noastră”, a afirmat Hayden Paddon.
„A fost un sfârşit de săptămână dificil pentru noi. Când pierzi atât de mult timp, este aproape imposibil să recuperezi. Din păcate, am fost nevoiţi să ne concentrăm pe încheierea competiţiei”, a menţionat Dani Sordo.
Argentina devine primul raliu în care echipa Hyundai Motorsport a avut victorii repetate cu un final în Power Stage, la fel ca în anul 2016. Cu acest rezultat, şansele pentru a obţine locul al doilea în Campionatul Constructorilor au crescut.
„Ce finală incredibilă pentru un raliu palpitant. Îi felicităm pe Thierry şi pe Nicolas pentru o victorie de care ne vom aminti mult timp de acum înainte. Am întâmpinat o serie de obstacole, dar am luptat până la final. Am avut multe lecţii de învăţat pe care le vom folosi pentru a îmbunătăţi Hyundai i20 Coupe WRC pentru următoarele evenimente. În acest moment putem sărbători o victorie importantă. Suntem foarte bucuroşi să devenim prima echipă care câştigă două raliuri în acest sezon şi sperăm să nu ne oprim aici”, a precizat Michel Nandan, şeful echipei Hyundai Motorsport.
WRC se va întoarce acum în Europa pentru Raliul Portugaliei, care va avea loc în perioada 18 – 21 mai, al doilea dintre cele cinci evenimente consecutive pe macadam.
Rezultate Raliul Argentinei:
1. T. Neuville / N. Gilsoul (Hyundai i20 Coupe WRC) 3:38:10.6
2. E. Evans / D.Barritt (Ford Fiesta WRC) +0.7
3. O. Tanak / M. Jarveoja (Ford Fiesta WRC) +29.9
4. S. Ogier / J. Ingrassia (Ford Fiesta WRC) +1:24.7
5. J. M. Latvala / M. Anttila (Toyota Yaris WRC) +1:48.1
6. H. Paddon / J. Kennard (Hyundai i20 Coupe WRC) +7:42.7
7. J. Hänninen / K. Lindstrom (Toyota Yaris WRC) +11:16.9
8. D. Sordo / M. Martí (Hyundai i20 Coupe WRC) +14:44.1
9. M. Østberg / O. Floene (Ford Fiesta WRC) +15:11.3
10. P. Tidemand / J. Andersson (Škoda Fabia R5) +17:32.1
Clasament general piloţi – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) – după a cincea etapă
1. S. Ogier 102 puncte
2. J.M Latvala 86
3. T. Neuville 84
4. O. Tanak 66
5. D. Sordo 51
6. E. Evans 42
7. C. Breen 33
8. H. Paddon 33
9. K. Meeke 27
10. J. Hänninen 15
11. A. Mikkelsen 12
12. S. Lefebvre 10
Clasament general constructori – Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC) – după a cincea etapă
1. M-Sport World Rally Team 162
2. Hyundai Motorsport 140
3. Toyota Gazoo Racing WRC 99
4. Citroën Total Abu Dhabi World Rally Team 71

