Hyundai Motor a inaugurat noul centru de testare de la Nurburgring

Autoplay · septembrie 24, 2013 · Știri

Galerie foto

  • Hyundai Motor a investit peste 6,6 milioane de euro în construcţia noii facilităţi
  • Noul centru va permite efectuarea unui număr mare de teste de durabilitate

Hyundai Motor a inaugurat noul centru european de testare de la Nürburgring, Germania, reprezentând cea mai recentă investiţie a companiei în infrastructura regională. Finalizarea clădirii, în valoare de 6,62 milioane de euro, a fost anunţată în cadrul unei ceremonii oficiale. Proiectul susţine acţiunile de cercetare şi dezvoltare desfăşurate de către Hyundai in Europa.

Noul centru de testare al companiei este poziţionat în apropierea celebrului circuit de la Nürburgring şi va evalua parametri precum durabilitate şi direcţie de drum pentru toate autovehiculele Hyundai.

Construcţia noii clădiri Hyundai Motor, ce se întinde pe o suprafaţă de 3.622 mp a fost demarată în iunie 2012 şi a fost finalizată în mai puţin de 15 luni. Centrul cuprinde patru etaje şi include ateliere noi şi un spaţiu dedicat birourilor şi invitaţilor. Facilitatea de la Nürburgring reprezintă o extindere a centrului european de cercetare şi dezvoltare din Rüsselsheim, Germania, care a devenit sediu pentru diviziile europene responsabile de design şi tehnologie încă din anul 2003.

În cadrul testelor desfăşurate la centrul european, fiecare autovehicul va efectua 480 de ture de circuit în condiţii de condus neprielnice, astfel simulând un rulaj de aproximativ 180.000 kilometri în mai puţin de şase săptămâni.

Pe parcursul testelor, vor fi monitorizaţi, în mod constant, parametri precum sistemul de direcţie, suspensiile, ţinuta de drum şi manevrabilitatea. Rezultatele vor fi furnizate către echipa de dezvoltare, astfel inginerii Hyundai vor putea efectua în timp util orice modificare, respectând cerinţele clienţilor europeni.

„Centrul de la Nürburgring reprezintă locaţia ideală pentru desfăşurarea testelor. Noua clădire vine în completarea centrului tehnologic din Rüsselsheim, permiţând o evaluare complexă a fiabilităţii şi manevrabilităţii autovehiculelor Hyundai. De asemenea, sintagma «testat la Nürburgring» va susţine consolidarea mărcii în Europa”, a declarat Allan Rushforth, Senior Vice President şi COO al Hyundai Motor Europa.

Circuitul de la Nürburgring este recunoscut pentru nivelul ridicat de dificultate, dispunând de o suprafaţă de 20,8 kilometri de asfalt. Diferenţa dintre cel mai înalt punct al circuitului şi cel mai jos este de 300 metri, oferind unghiuri de înclinare în rampă şi pantă de 17%, respectiv 11%.

Despre Hyundai

Hyundai Auto România, parte a Grupului Ţiriac, este reprezentantul mărcii Hyundai în România din anul 1994 şi aduce pe piaţa naţională 8 modele Hyundai, atât din gama autoturismelor, cât şi din cea a autovehiculelor comerciale uşoare. Fondată în 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat în Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producător auto la nivel mondial începând din anul 2007.