Hyundai a inaugurat la Amsterdam primul serviciu de car sharing cu masini electrice

Autoplay · octombrie 6, 2017 · Știri

Galerie foto

Compania sud-coreeană Hyundai a lansat la Amsterdam primul serviciu de car sharing cu 100 de automobile Ioniq Electric. Producătorul auto contribuie astfel la îmbunătăţirea calităţii aerului pentru locuitorii şi vizitatorii oraşului olandez, în acord cu strategia globală de dezvoltare durabilă pentru un viitor mai curat.

„Suntem mândri că am lansat primul nostru serviciu de car sharing pur electric din Europa, contribuind astfel şi la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale primăriei oraşului Amsterdam”, a declarat Thomas A. Schmid, Chief Operating Officer al Hyundai Motor Europa, în timpul ceremoniei de inaugurare. „Odată cu lansarea noii generaţii de modele electrice, Hyundai oferă cea mai variată gamă de motorizări – electrice, hibride şi cu pilă de combustibil”, a adăugat el.

Cea mai mare autonomie pentru un autovehicul pur electric

Ioniq Electric oferă o autonomie de 280 km, cea mai mare oferită în acest moment de un furnizor de autovehicule pur electrice în sistem car sharing din Europa. Traseele Amsterdam-Rotterdam (80 km), Amsterdam-Nijmegen (120 km) sau Amsterdam-Eindhoven (125 km) pot fi parcurse dus-întors, fără a fi necesară o încărcare suplimentară. Utilizatorii beneficiază nu doar de o soluţie de mobilitate ecologică, ci şi de un habitaclu generos, care asigură spaţiu pentru cinci pasageri şi bagajele acestora. Pentru încărcare, vehiculul poate fi conectat la una dintre cele 2.200 de staţii de încărcare publice, Ioniq Electric dispunând de un acumulator litiu-ion polimer cu o capacitate de 28 kWh.

Acces uşor cu ajutorul aplicaţiei pentru telefon

Prin intermediul platformei online, clienţii pot identifica şi rezerva un autovehicul. Înregistrarea la serviciul de car sharing se poate face accesând IONIQcarsharing.nl sau chiar de la vehicul, înainte de prima călătorie, cu ajutorul aplicaţiei de car sharing Ioniq, care poate fi descărcată din Apple App Store sau Google Play.

Serviciul de încărcare V2V (vehicul la vehicul), disponibil la cerere

În plus, flota este deservită, la cerere, de serviciul V2V (vehicul la vehicul). Acesta permite ca, în situaţii speciale, atunci când o unitate nu mai prezintă autonomie să poată fi alimentată de un alt model Ioniq, prin intermediul unui echipament special. Dispozitivul, cu o putere maximă de 22 kW, vine în întâmpinarea cerinţelor clienţilor cu un stil de viaţă dinamic.

Ioniq este primul autovehicul din lume disponibil in trei variante de propulsoare electrice: electric, hibrid şi plug-in hibrid. După lansarea modelului, care a avut loc în toamna anului 2016, au fost vândute în total peste 15.000 de unităţi.