Hyundai a dezvăluit noul model de înaltă performanță i30 Fastback N

Autoplay · septembrie 26, 2018 · Știri

Cu foarte scurtă vreme înaintea debutul mondial programat să aibă loc săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Paris, noul Hyundai i30 Fastback N a efectuat o călătorie spectaculoasă din Paris la Roma.

Piloții profesioniști Thierry Neuville și Gabriele Tarquini, membri ai echipei Hyundai Motorsport, au stabilit un record mondial cu ajutorul noului coupé în cinci uși oferit de producătorul auto sud-coreean. Însă ei nu au mers din capitala Franței către cea a Italiei, așa cum probabil cei mai mulți dintre noi și-ar fi imaginat, ci între două localități situate în zona de vest a Danemarcei. Distanța de 12,8 kilometri a fost parcursă în doar 8 minute și 18,49 secunde.

Hyundai i30 Fastback N este cel de-al doilea automobil de înaltă performanță pe care marca asiatică îl lansează în Europa, după hatchback-ul în cinci uși i30 N, vândut deja în aproape 3.000 de unități în primul semestrul din 2018.

Noul model i30 Fastback N dispune de numeroase elemente exterioare care au rolul de a-i accentua înfățișarea dinamică, printre ele aflându-se grila radiatorului specifică liniei „N”, barele de protecție cu design sportiv și conturate cu ajutorul unor benzi de culoare roșie, evacuarea dublă și eleronul montat pe capota portbagajului.

Clienții vor putea comanda motorul turbo de 2 litri care dezvoltă 250 CP în cazul versiunii Standard, respectiv 275 CP în cazul celei Performance, el livrând un cuplu de 353 Nm (375 Nm cu funcția overboost) și permițând atingerea vitezei maxime de 250 km/h. Prima dintre variante accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,4 secunde, iar cea de-a doua are nevoie de 6,1 secunde pentru această acțiune.

Noul Hyundai i30 Fastback N beneficiază de pachetul de tehnologii de siguranță activă și asistență a șoferului SmartSense care include următoarele sisteme: Autonomous Emergency Braking (standard), Driver Attention Alert (standard), Lane Keeping Assist (standard) și High Beam Assist (standard).