Guvernul analizeaza posibilitatea inghetarii preturilor la carburanti

Autoplay · aprilie 14, 2011 · Știri

Galerie foto

”Dacă raspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluție”, a declarat Boc la finalul ședinței de Guvern, referindu-se la posibilitatea înghețării prețurilor la carburanți. Luarea în calcul a acestei măsuri survine repetatelor scumpiri aplicate în ultmiele luni de companiile petroliere, în contextul în care o analiză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a concluzionat la începutul acestui an că în 2010 carburanții s-au scumpit nejustificat.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a precizat că legislația națională conține prevederi care permit înghețarea prețurilor, însă numai într-o situație excepțională: Legea Concurenței stipulează că ”pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale, precum situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora”. Potrivit legii, măsurile pot fi adoptate prin Hotărâre de Guvern și pot fi valabile timp de șase luni, interval după care valabilitatea poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni.
Cum însă Legea Concurenței a fost adoptată în 1996, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, autoritățile trebuie să analizeze dacă prevederile menționate nu intră în contradicție cu normele europene.

UPDATE: Legislaţia românească permite îngheţarea preţurilor, deşi nu există niciun precedent de acest gen într-o piaţă liberă, iar o astfel de măsură are caracter temporar şi consecinţe ulterioare, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom. "Pe de altă parte, orice astfel de îngheţare va fi temporară, pentru că ăsta e spiritul unei intervenţii administrative în politica de preţuri comerciale, şi bineînteles că vor urma consecinţele după perioada expirării respectivei interdicţii", a avertizat Mariana Gheorghe. Ea a ţinut să precizeze că Petrom respectă regulile cererii şi ofertei, ale concurenţei şi va respecta toate prevederile legislaţiei, făcând referire şi la conformitatea cu legislaţia europeană.