Galerie foto
Vânzările globale consemnate de grupul german Volkswagen au înregistrat o creştere cu 1,6% în mai 2016 şi au însumat 871.500 de automobile. În plus, numărul de maşini livrate de cele 12 brand-uri ale companiei a depăşit 4,2 milioane de unităţi în primele cinci luni ale acestui an, fiind raportată aşadar o evoluţie de 0,8% comparativ cu intervalul similar din 2015.
Clienţii Volkswagen din Europa au cumpărat peste 369.000 de vehicule în luna mai, cu 4,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai importante evoluţii fiind observate în ţările din centrul şi estul continentului.
De asemenea, grupul Volkswagen şi-a continuat creşterea în regiunea Asia-Pacific, astfel că în luna mai au fost livrate acolo 341.600 de automobile, cu 4,1% mai mult faţă de intervalul similar din 2015. În primele cinci luni ale acestui an au fost vândute în zonă aproximativ 1.708.400 de maşini (+3,3%).

