Galerie foto
Cu 500L, cei de la Fiat doresc să înlocuiască modelul Idea. Fiat a prezentat la Geneva modelul cu cinci scaune dar a anunțat că dorește să lanseze în curând și o variantă cu șapte scaune.
Deși este un model din seria 500, noul model lansat de Fiat la Geneva este construit pe platforma de la Punto. Fiat 500L are 4.140 mm lungime, 1.780 mm lățime și 1.660 mm înălțime.
Spațiul de depozitare este de 400 litri iar cei de la Fiat au anunțat că 500L poate găzdui cinci valize mari și chiar un scaun cu rotile.
Fiat 500L va veni cu două motoare pe benzină, respectiv unul turbo de 0,9 litri în doi cilindri și altul de 1.4 litri. La acestea se adaugă un propulsor diesel Multijet II turbo de 1.3 litri.
Producția de serie pentru 500L va începe la fabrica Fiat de la Kragujevac din Serbia în acest an, urmând ca mașinile să ajungă în showroom-uri până la finalul lui 2012. Vedeți mai jos un film cu noul Fiat 500L






