Galerie foto
Kalinka moya
Pentru că nu suntem bunicii noştri, comunismul, atât în teorie, cât mai ales în practică, este absolut aberant. Acum o vreme şi ceva, era probabil destul de agreabil şi cu siguranţă normal să îmbraci în fiecare dimineaţă salopeta de doc şi să fredonezi în minte lozinci pro-Nicuşor, salutând cu „dom’ tovarăş” paznicul de la intrarea în fabrică. Condiţiile de lucru nu erau cine-ştie-ce – înăuntru mirosea a frig şi a socialism auster, iar lumina cenuşiu-gălbuie venea de la geamurile mici, cu gratii de sârmă, şi becurile chioare de 60 –, dar aveai un loc de muncă sigur, un salariu sigur şi o locuinţă. Nu trebuia să-ţi faci griji pentru concurenţă, fiindcă lucrai la normă, după vorbele de aur ale lui Stalin: „cantitatea este o calitate în sine”. Dacă erai într-adevăr bun şi aveai dosarul curat, poate ajungeai la specializare în Germania. De est. Dacă nu, vara, mare, iarna, munte. Pe de altă parte, viaţa de noapte însemna doar stat la coadă la cumpărături; era destul de periculos să înjuri pe cine nu trebuia în prezenţa cui nu trebuia, dar mulţumim pentru canal; nu exista proprietate privată, iar dacă aveai ambiţii, mai bine tăceai din gură şi marş înapoi în şirul indian al proletariatului. Lamborghini Countach nu există.
Teoretic, democraţia nu se confruntă cu nici una din problemele de mai sus. Practic, uneori se întâmplă şi mai apar şi altele: „goana după aur”, „banii vorbesc”, monopol privat, şomaj, inflaţie şi datorii; pace menţinută prin violenţă, manipularea maselor prin distorsionare informaţiei, insecuritate socială şi promovarea non-valorilor. De fapt, singurul avantaj real al democraţiei contemporane este acela că susţine capitalismul. Iar singurul avantaj al capitalismului este acela că încurajează competiţia şi, implicit, progresul calitativ. De asta aragazul tău ştie să încălzească mâncarea când vii acasă şi să rumenească friptura doar atât cât trebuie. De asta Mercedes şi BMW au scaune cu masaj. Capitalismul este motivul pentru care a fost construit Concorde şi motivul pentru care a fost abandonat deplorabil în 2003.
Ruşii, pe de altă parte, sunt cu 40 de ani în întârziere şi tot n-au ajuns pe Lună. Au ieşit pe locul 2 în cursa pentru bomba nucleară şi în viaţa lor nu au construit o maşină mai de doamne-ajută. Singurele lucruri bune făcute în comunism, mai degrabă accidental, sunt trabucurile de Havana şi căciulile sovietice din blană de vulpe. Şi bomboanele Bucuria. A, şi MiG-urile.
Dacă stai să te gândeşti, MiG 21 a intrat în serviciu în 1959, a hăituit Phantom-urile americane în războiul din Vietnam şi a dus greul împotriva lui F15 Eagle între 1990-1991, în Irak. Câteva au căzut lângă Bacău, dar câte avioane au rezistat 50 de ani? Forţele Aeriene Române au în dotare inclusiv MiG-uri 29 „creme de la creme”, doar că în ultima vreme ruşii au cam refuzat să ne trimită şi piese de schimb, aşa că din 2003 încoace le ţinem în hangar.
Şi asta e problema: pentru piloţii care au zburat cu aşa ceva, iar acum tânjesc după senzaţia de viteză, zgomotul şi manevrabilitatea similară, singura soluţie este Gemballa MIG-U1. Tunerul german a luat un Ferrari Enzo, a modificat sistemul de evacuare şi a aplicat un kit aerodinamic nou, cu praguri, spoilere faţă şi spate şi o gură de admisie montată pe plafon. Deocamdată nu sunt detalii în privinţa performanţelor, dar având în vedere că o să fie cel puţin la fel de rapid ca un Enzo… E ok. În locul lui Corvette ZR1 „F22 Raptor”, eu aş trage puţintel pe dreapta.

