Functia ESP devine obligatorie pentru toate autoturismele noi vandute in Europa

Autoplay · noiembrie 3, 2014 · Știri

Galerie foto

Uniunea Europeană a anunţat oficial că toate automobilele de pasageri şi vehiculele comerciale uşoare vândute în ţările din Vechiul Continent de acum încolo trebuie să fie echipate standard cu ESP.

De la începutul acestui an, 84% dintre maşinile noi livrate în Europa au fost prevăzute cu sistemul de control al stabilităţii (ESP), o tehnologie care a prevenit aproximativ 190.000 de accidente şi a salvat peste 6.000 de vieţi doar în Europa din anul 1995, atunci când a fost lansată, potrivit datelor furnizate de Bosch. Noua regulă se aplică deocamdată vehiculelor cu masa de până la 3,5 tone, dar va fi extinsă şi la alte tipuri de maşini începând de anul viitor.

Datorită senzorilor de care dispune, ESP-ul poate să frâneze oricare dintre roţile unui vehicul pentru a contracara un derapaj şi are capacitatea de a asista controlul tracţiunii şi să stabilizeze remorcile intrate în derapaj.

Tehnologia ESP este obligatorie în SUA şi Canada, începând din septembrie 2011, pentru vehiculele cu masa de până la 4,5 tone, precum şi în Australia şi Israel. Ţări ca Japonia, Coreea de Sud, Turcia şi Rusia vor implementa această regulă în anii următori.