Galerie foto
Încă mă mai gândesc şi acum la momentul în care am descoperit motoarele TSI de la Volkswagen. Efectuam un test cu o Octavia mai veche, dar care propulsată de excelentul 1.8 TSI de 160 CP dădea mult de furcă unor modele cu dotări şi aspiraţii mult mai mari. Câţiva constructori chiar au început să practice cu succes downsizing-ul, iar unul dintre ei este Ford, cu al său 1.6 EcoBoost de 150 CP. Dacă şi el este sau nu de succes veţi descoperit parcurgând ce am trăit cu Ford Focus.
Nu mă mulţumeau depăşirile
Vineri dimineaţă, pe la mijloc de ianuarie, nu ştiam încă dacă voi putea să plec pentru două zile din Iaşi. Ştiam însă că prin bunăvoinţa dealerului ATI Motors Holding avea să mă aştepte Focusul hatchback dotat cu un motor pe care mi-am zis că va trebui să-l testez încă de când modelul a fost lansat în România. Nici nu are rost să vă spun cu precizie ce motorizări am avut pe mână cu ocazia testului naţional, pentru că sigur n-am avut parte de EcoBoost. Poate vă întrebaţi de ce pun atâta preţ pe un asemenea motor, dar răspunsurile le veţi găsi în cele ce urmează.
Abia după prânz am ajuns la concluzia că voi merge până la Mănăstirea Humorului şi am plecat pe înserat, pe o vreme nu tocmai ideală pentru un condus pe măsura aspiraţiilor motorului dezvoltat de Ford. Carosabilul ud nu mă prea încuraja să apăs acceleraţia, dar când vine vorba despre plecări de week-end trebuie să ştiţi din start că nu multe vor fi momentele când mă voi lăsa copleşit de condusul sportiv. Dinspre scaunul din dreapta o „frână” eficientă îşi exercită imediat influenţa cum peisajele se succed cu repeziciune, deşi nu-s nici pe departe un vitezoman iresponsabil.
Grăbit eram însă ca întotdeauna, dar nu prea aveam pe unde să descopăr adevărata sportivitate pe care o putea degaja propulsorul. Că depăşeam tot ce întâlneam nu mă prea mulţumea, iar asta chiar dacă nu bruscam deloc pedala de acceleraţie, iar sfătuitorul de la bord mă punea să trec într-o treaptă de viteză superioară cum urca peste 1.500 ture.
O cutie excelentă
Dar dacă tot am amintit de schimbătorul de viteze trebuie să vă spun că nu prea des îmi este dat să întâlnesc o aşa colaborare bună între motor şi o cutie de viteze manuală, cu şase rapoarte. De fapt, bună este la alte multe modele. Aici însă este excelentă. Iar eu am schimbat vitezele şi de capul meu, nu doar la indicaţia display-ului dintre cadranele de bord. Ei bine, am schimbat eu şi ca să chinui un pic maşina, dar n-am avut pic de lag de la o treaptă la alta. Reacţia maşinii era promptă, dar mai ales părea naturală. Probabil insesizabile pentru orice pasager, care s-ar fi prins doar dacă avea auzul fin. Iar asta pentru că la turaţiile alea mici nu poate chiar oricine să audă motorul, însă deplasarea nu are de suferit deloc, nici o sincopă nu apare pe un traseu cât se poate de liniar.
Bineînţeles că eram mulţumit de acest amănunt, mai puţin de faptul că se răcea din ce în ce mai tare şi trebuia chiar să fiu precaut, ca întotdeauna, din moment ce avertizorul din bord se înroşise, semn că oricând pot da peste polei.
Peste polei n-am dat eu, dar în schimb nu m-a ocolit ceaţa. Şi nici ploaia. Şi nici o mulţime de camioane hotărâte să lase o distanţă mult prea mică între ele pentru a nu fi depăşite în siguranţă. Dar asta nu era valabil pentru 1.6 EcoBoost. Când am considerat că am vizibilitate maximă asupra contrasensului, am accelerat ceva mai vioi, iar motorul mi-a răspuns de la vreo 3.000 rot/min cu un glas autoritar, care m-a asigurat că sprintul său va fi irezistibil. Trailerul din dreapta deja parcă stătea pe loc, iar eu putea continua deplasarea mult mai liniştit.
N-am mers tare, iar rezervele erau uriaşe
Era un prim semnal în privinţa acestui motor. N-am pretenţia că l-am descoperit eu prin beznă şi prin ceaţă, prin ploaie şi prin vânt, dar măcar am ajuns la destinaţie cu un consum de 6,4 litri la suta de kilometri, fără să ţin cont vreo clipă de condusul economic. Precizez că, deşi nu aveam nevoie de el, am folosit pe toată deplasarea aerul condiţionat, dar nici instalaţia de climatizare n-am descoperit-o pe de-a-ntregul. Nu c-ar fi complicată, dar are multe butoane, multe opţiuni, iar din mers chiar n-am prea avut chef de investigaţii.
Am mai remarcat că atunci când vrei să porneşti în rampă maşina stă pe loc două secunde după ce ai cuplat în viteza I, iar de eficienţa sistemului care opreşte maşina când staţionezi la semafor aveam să mă conving când am venit înapoi.
Nu eram eu prea încântat să mă întorc duminică dimineaţa acasă, însă treburile redacţionale nu mă lăsau în pace. Ca întotdeauna, de altfel. Ba chiar mă puteam considera mulţumit, pentru că de regulă trebuie să revin la Iaşi încă de sâmbăta seara.
Ninsoarea care m-a însoţit duminică dimineaţă s-a înteţit preţ de vreo 4-5 kilometri, pentru ca apoi să se oprească de tot. De data asta însă am avut şi o linie dreaptă pe care am zis că era momentul să animez un pic cadranul ce indică viteza. N-am prea fost lăsat să-l agit prea tare şi am schimbat într-a VI-a tot până în 2.000 ture. Am urcat viteza până la 160 km/h pentru câteva secunde, dar am senzaţia că se poate ajunge aici chiar şi în treapta a V-a. Oricum, maşina mă îndemna din toată inima sa EcoBoost să merg şi mai repede, dar pentru moment mi-a fost suficient să constat că Focus rulează imperturbabil, deşi carosabilul era departe de a avea o calitate măcar decentă.
Consum mai mult decât rezonabil
M-am mai convins de câteva ori că 150 CP îi sunt mult prea suficienţi şi pentru a depăşi în siguranţă, dar şi pentru a creşte viteza la cote ceva mai rezonabile după ce părăseşti localităţile. Mai mult, m-am convins că maşina are un cuplu excelent pentru un model pe benzină, având suflu chiar şi la turaţii foarte apropiate de 1.000 rot/min. Şi chiar depăşeau repede un presupus prag critic şi reveneau pe un palier pe care motorul putea să-şi exprime valenţele sale sportive. Am mai vrut să văd ce face „sfătuitorul” din bord când calc energic pedala de acceleraţie, iar el şi-a reconsiderat poziţia şi m-a pus să trec într-o treaptă superioară pe la 4.000 ture. Practic pricepe foarte bine cum conduci, iar eu unul i-am urmat sfaturile şi nu-mi pare deloc rău din moment ce am ajuns cu un consum mediu de 5,9 litri/100 kilometri.
Am vrut însă să văd cam ce consum ştie să scoată şi prin oraş, de asta am primit acceptul să mai ţin maşina până luni. Am condus cât am putut eu de economic, mai precis cam jumătate din timp, aerul condiţionat tot cam jumătate din timp a fost pornit, iar cel mai mult a urcat la 8,5 la sută, luni dimineaţa, după pornire. Apoi a început să scadă, iar cu câţiva kilometri înainte de a preda maşina ajunsese la 7,8. Dar tare n-aş mai fi predat-o…!