Galerie foto
Compania Ford a înregistrat denumirea „EcoBeast” prin intermediul unei solicitări depuse în data de 22 decembrie la Biroul American pentru Mărci şi Brevete, la categoria „automobile şi motoare pentru automobile”.
Din această acţiune se poate deduce faptul că Ford are de gând să dezvolte un nou tip de propulsoare, asemnătoare celor din gama EcoBoost dar mult mai orientate spre performanţă. În plus, se ştie că producătorul auto american a anunţat că va lansa cel puţin 12 modele sportive până în anul 2020, printre care se va număra şi o nouă versiune Focus RS, cu ajutorul diviziei Ford Performance, relatează Auto Plus.
Cu siguranţă vom afla mai multe detalii despre noul proiect demarat de Ford peste câteva zile, cu prilejul Salonului Auto de la Detroit.

