Galerie foto
Fidelă tradiţiei sale de a susţine valorile româneşti autentice, Dacia este şi în acest an partenerul principal al Galei Premiilor Gopo. Acest eveniment de prestigiu, ajuns deja la cea de-a zecea ediţie, îşi propune să recompenseze cele mai importante realizări cinematografice naţionale din cursul anului precedent.
Actori, regizori, producători şi alte personalităţi ale lumii filmului românesc vor sosi la eveniment în maşinile Duster connected by Orange, seria limitata a celui mai apreciat model Dacia, lansată în toamna anului trecut.
Pentru că este un parteneriat care onorează marca Dacia, a fost creată – special pentru această ediţie aniversară a evenimentului – o aplicaţie interactivă pe pagina de Facebook Dacia România. Utilizatorii care vor accesa site-ul dedicat http://campanii.dacia.ro, vor fi surprinşi să primească «Premiul special pentru susţinerea valorilor româneşti», acesta fiind înmânat chiar de către prezentatorul Galei Gopo 2016, actorul Alexandru Bogdan. În clipul de campanie participă şi alţi doi actori nominalizaţi la premiile din acest an si favoriţi pentru categoriile «Cel mai bun actor într-un rol principal», «Cel mai bun actor într-un rol secundar» şi «Cea mai buna actriţă într-un rol secundar». Fără a dezvălui identitatea lor, utilizatorii sunt invitaţi să îi descopere folosind aplicaţia dedicată parteneriatului Dacia cu Gala Premiilor Gopo.
În avanpremiera galei din această seară, Dacia a invitat sâmbătă, 26 martie, nominalizaţii şi pe prezentatorul Galei, la un brunch la Hotelul Intercontinental, întâlnire ce tinde sa devină o frumoasa tradiţie. Cei prezenţi s-au bucurat de câteva ore de discuţii informale într-un cadru intim şi elegant, admirând panorama oraşului de la înălţimea celor 21 de etaje.
Asocierea cu Gala Premiilor Gopo este unul dintre parteneriatele strategice şi de lungă durată ale Dacia, prin care compania susţine valorile româneşti. Evenimentul, la care sunt aşteptaţi în jur de 1.000 de invitaţi, va avea loc în această seară, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Mai multe informaţii despre această ediţie a Galei Premiilor Gopo puteţi găsi pe site-ul www.premiilegopo.ro.

