Grupul italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) își va moderniza uzina din Polonia pentru a construi acolo versiuni electrice și hibride ale modelelor din portofoliul Jeep, Fiat și Alfa Romeo. Compania plănuiește să înceapă producția primelor trei vehicule noi în cadrul fabricii din Tychy în cea de-a doua jumătate a lui 2022, potrivit unui anunț publicat pe site-ul polonez la sfârșitul anului care tocmai s-a încheiat.
Investițiile reprezintă o îndeplinire a promisiunii de a consolida operațiunile FCA din Polonia, făcute în urmă cu doi ani, pe durata prezentării noului plan de afaceri, susține Pietro Gorlier, șeful diviziei europene a constructorului auto. Suma totală ar urma să fie de aproximativ 204 milioane de dolari, informează publicația Automotive News Europe.
În momentul de față, la Tychy sunt asamblate mașinile de mici dimensiuni Fiat 500 și Lancia Ypsilon. Despre noile modele care vor fi produse acolo nu se cunosc prea multe detalii deocamdată, dar se presupune că va fi vorba despre un Jeep poziționat în gamă sub Renegade, un crossover Alfa Romeo mai mic decât Tonale și un crossover Fiat care să îndeplinească rolul de succesor indirect al hatchback-ului Punto, exclus din gamă în 2018. Vehiculele vor fi susținute de arhitectura CMP (Common Modular Platform) a grupului francez PSA, în urma fuziunii dintre cele două companii, sub denumirea Stellantis.
Fiat Chrysler Automobiles își propune să extindă producția anuală a fabricii din Polonia și să construiască aproximativ 400.000 de mașini pe baza platformei CMP, în creștere față de cele 263.176 de unități asamblate în 2019.
