Galerie foto
Şeful grupului Fiat Chrysler Automobiles, Sergio Marchionne, a făcut o declaraţie importantă în legătură cu viitorul brand-ului italian Lancia, despre care se ştie că s-a aflat uşor în umbră în ultimii ani.
Marchionne a mărturisit că nu există nicio speranţă în acest moment pentru Lancia deoarece FCA îşi propune să se concentreze în continuare asupra companiilor Alfa Romeo şi Maserati. Resursele financiare limitate au stat la baza acestei decizii majore, relatează publicaţia italiană Motori.investireoggi.it.
În plus, şeful FCA a spus că a primit în trecut câteva propuneri referitoare la marca Lancia, însă niciuna dintre ele nu l-a convins cu adevărat. Totuşi, Sergio Marchionne nu exclude complet ca, mai devreme sau mai târziu, să aibă loc şi relansarea firmei Lancia.

