Galerie foto
Producătorul auto italian Ferrari mai are foarte puţin de lucru la versiunea Speciale a vârfului de gamă F12, despre care se presupune că va fi dezvăluită în martie 2016, cu prilejul Salonului Auto de la Geneva.
Se aşteaptă ca modelul să nu fie disponibil doar într-o serie limitată, ci să fie construit asemenea lui 458 Speciale. În plus, asamblarea variantei standard F12 Berlinetta se va desfăşura în paralel, notează Autocar.co.uk.
Potrivit celor mai recente informaţii, F12 Speciale va cântări cu până la 200 kg mai puţin decât maşina standard şi va beneficia de 760 CP, în loc de 730 CP, din partea motorului V12 de 6,2 litri. Accelerarea de la 0 la 100 km/h se va realiza în aproximativ 3 secunde, iar viteza maximă atinsă va depăşi 300 km/h.

