Galerie foto
Aşa se pare că va deveni sezonul din 2013, an în care se va face trecerea spre noile prevederi tehnice ale lui 2014. Tocmai de aceea echipele nu s-au înghesuit să facă transformări spectaculoase sau costisitoare la monoposturile din dotare, lăsând aşa, ca o inerţie, în activitatea curentă.
Cred că este un moment nimerit pentru ca out-siderii să profite şi să încerce marea cu degetul. Dacă ar fi să ne referim la rezultatele sesiunilor de antrenamente premergătoare primului start, de la Antipozi, lucrurile chiar se vor canaliza în această direcţie, Mercedes şi Ferrari părând în formă, dar şi McLaren sau Sauber nu au mers rău. Campionii, Red Bull, au avut o prestaţie de pluton, în urma unor nume ca Lotus şi Force India.
Dar, ca la fotbal, amicalele sunt amicale, întrecerea oficială contează. Aşteptăm cu încredere şi nerăbdare, tocmai că ne plac surprizele.

