Potrivit statisticilor oficiale date publicității de Direcţia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în luna noiembrie a acestui an au fost înscrise în circulație, pe teritoriul României, 16.482 de vehicule noi, un număr mai mare cu 34,71% decât cel raportat în perioada similară din 2018.
Din categoria vehiculelor pentru transportul pasagerilor, cea mai mare evoluție a înmatriculărilor a fost consemnată, luna trecută, de autoturisme – și anume de +57,67% – datorită celor 13.901 unități noi achiziționate în România.
O creștere aproape la fel de mare – de +55,44% – a fost raportată de mopede și motociclete, cu un volum total de 300 de exemplare noi înmatriculate în țara noastră în noiembrie 2019.
Totodată, statisticile date publicității de DRPCIV evidențiază că, în funcție de numărul autoturismelor înmatriculate în România, în luna noiembrie a acestui an, cele mai multe solicitări au vizat marca Dacia – 4.494 de unități noi (+92,38%). Clasamentul a fost completat de Ford (1.204 mașini; 53,96%), Renault (1.010 exemplare; +160,98%), Škoda (1.009 vehicule; +6,1%) și Volkswagen (829 de unități; +58,51%).
La cealaltă extremă s-au situat brand-urile Bentley, Ferrari și Rolls-Royce, fiecare consemnând câte un autoturism nou înmatriculat în România în luna noiembrie 2019.
