DRPCIV: Inmatricularile de autoturisme noi au crescut cu 27% in luna mai

Autoplay · iunie 12, 2017 · Știri

Galerie foto

Conform datelor publicate astăzi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în luna mai a acestui an au fost înscrise în circulaţie, pe teritoriul României, 12.428 de vehicule noi, un număr în creştere cu 25,89% faţă de perioada similară din 2016.

Din categoria vehiculelor pentru transportul pasagerilor, cea mai mare evoluţie a înmatriculărilor din luna mai aparţine autoturismelor, respectiv de 27,06%, datorită celor 8.062 de unităţi.

Un avans destul de important a fost consemnat şi de mopede şi motociclete, mai exact de 21,36%, cu ajutorul celor 267 de exemplare înregistrate în luna mai.

În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat, în luna mai a anului curent, mărcile Dacia – 1.645 de vehicule (+9,52%), Volkswagen – 1.023 de maşini (+76,38%), Škoda – 755 de automobile (+5,01%), Ford – 695 de exemplare (+32,38%) şi Renault – 547 de vehicule (+16,14%).

La extrema cealaltă se situează brand-urile Aston Martin, Infiniti şi Lamborghini, fiecare cu câte o maşină nouă înscrisă în circulaţie pe teritoriul României în luna mai.