Galerie foto
Potrivit unor informaţii recente, divizia de performanţă a producătorului auto suedez Volvo are în plan o modificare majoră a liniei sale de produse şi se va concentra asupra propulsoarelor cu patru cilindri.
Volvo a dezvăluit deja modelele XC90 şi S90, iar break-ul V90 îşi va face debutul public săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Ele vor fi urmate la scurtă vreme de membrii noii familii 60, respectiv XC60, S60 şi V60. Între timp, Polestar va dezvolta versiuni mai puternice ale acestor automobile şi se pare că va instala unităţi cu patru cilindri, informează AutoExpress.co.uk.
Conform aceleiaşi surse, compania va prezenta derivata Polestar a sedanului S60 până la finalul acestui deceniu, iar ea ar putea fi pusă în mişcare de un motor cu patru cilindri şi 450 CP.

