Nu vă mai plictisesc pentru moment cu păţaniile mele din trafic pentru că ar fi de vorbit despre atâtea alte subiecte încât cred că aş putea acoperi lejer câteva pagini. Sunt luni în care chiar găsesc greu o temă pe care să v-o pot supune atenţiei, iar alteori, cum este şi acum, parcă le aşează cineva pe tavă şi trebuie doar să întind două degete ca să nu zic că n-am făcut chiar niciun efort.
Nici n-aş şti dacă să-l aleg pe unul în detrimentul celorlalte, dar nici nu pot să nu-mi exprim nemulţumirea, dezamăgirea şi chiar indignarea că România a fost ocolită încă o dată de un gigant auto, aşa cum acum câţiva ani Grupul Daimler a ales să construiască maşini în Ungaria, deşi au fost discuţii destul de avansate şi cu România. N-are rost cred să mai expun motivele pentru care au avut vecinii câştig de cauză, şi poate ar trebui să fim mulţumiţi că totuşi Daimler este prezent în Ardeal, unde construieşte cutii de viteză automate de ultim răcnet, dar iată că, din păcate, tot batem pasul pe loc dacă BMW a ales tot Ungaria, în apropiere de Debrecen, adică la câteva zeci de kilometri de România, pentru a-şi construi o fabrică în care va investi un miliard de euro. Va produce acolo 150.000 de unităţi pe an şi va crea o mie de locuri de muncă, dar tot nu pot să rezist şi vă expun cum şi-au motivat alegerea. Debrecen a fost ales în primul rând pentru infrastructura foarte bună, legăturile logistice adecvate şi apropierea de reţeaua de furnizori consacraţi. Personalul calificat din zonă a fost un alt avantaj important. Se ştie că pe lângă echipa de la uzină, numeroase locuri de muncă vor fi create la furnizori de piese şi servicii, atât în cadrul noii facilităţi de producţie, cât şi în regiune.
Probabil că şi România ar fi avut ceva de spus la câteva dintre cerinţele cele mai importante, dar infrastructura a fost probabil cea care a făcut diferenţa. N-o fi fost doar ea, dar cât de importantă s-a dovedit într-o astfel de alegere ne dăm şi noi seama când avem de mers de la Iaşi la Bucureşti sau la Braşov, ori atunci când vrem să fugim la munte şi în loc să ajungem la Vatra Dornei, Durău sau la Slănic Moldova în cel mult două ore şi jumătate de mers relaxat mai pierdem o groază de timp într-un trafic în care ai mare noroc dacă nu dai peste o coloană de vreo sută de metri care se târâie în spatele unui cărător de buşteni! Chiar nu v-aţi simţit niciodată nici dezamăgiţi, nici indignaţi…?
