Galerie foto
Producătorul auto german BMW a anunţat oficial că va prezenta cea mai nouă generaţie a sedanului premium Seria 7 în ziua de 10 iunie.
Automobilul va beneficia de un design modificat, cu o grilă a radiatorului proeminentă şi flancată de faruri cu laser. El va cântări cu până la 130 kg mai puţin decât predecesorul său graţie faptul că structura sa este construită în mare parte din plastic ranforsat cu fibră de carbon.
De asemenea, BMW a dezvăluit că modelul va utiliza cele mai noi versiuni ale motoarelor TwinPower Turbo, precum şi suspensia pneumatică ajustabilă automat. Printre tehnologiile inovatoare întâlnite la noul vehicul se mai numără sistemul de parcare de la distanţă şi sistemul de infotainment iDrive Touch Display cu funcţie de recunoaştere a gesturilor.

