Galerie foto
Nu o dată am zis că voi scrie în această pagină de tot felul de păţanii de care am parte în trafic. De cele mai multe ori m-aş fi referit însă la tâmpeniile la care asist şi eu aproape zilnic, însă de fiecare dată m-am lăsat păgubaş. Mi-am zis de fiecare dată că din moment ce eu nu sunt chiar absolut ireproşabil la volan atunci chiar nu are rost să vă povestesc despre „paiul din ochiul altora”. Ce văd însă pe străzi întrece de multe ori orice închipuire, dar tot am ezitat.
Acum însă nu prea mai am încotro şi poate că rândurile următoare chiar se potrivesc, că tot vine Crăciunul. Ei bine, sau nu chiar bine, am lovit o maşină! A fost a doua oară în mai bine de douăzeci de ani de când am permis şi conduc în fiecare zi şi pe moment chiar am uitat de prima dată. Unele chestii nu se uită, dar de asta nu mi-am adus aminte din prima. Atunci, cu măcar zece ani în urmă, eram cu un Matiz şi recunosc că aveam repede nevoie de un număr de telefon. Îl căutam de zor în agendă când s-a trezit un şofer să oprească la semafor deşi mai erau vreo cinci secunde din „verde”. Firesc, frâne bruşte în cascadă iar eu n-am mai avut ce face. Am frânat cât am putut, dar n-am mai putut evita impactul. Am coborât şi am constatat că maşina din faţă, o Dacia albă veche, cu cârlig, nu avea mai nimic. La mine însă era prăpăd: far spart, baterie spartă şi multe altele.
Acum însă aveam să aflu abia a doua zi că tot de la o frână în cascadă la semafor avea să mi se tragă. Ploaie de decembrie într-o seară mohorâtă şi eu încercam să ies dintr-o parcare. Normal, am dat prioritate la maşinile care se grăbeau să treacă pe verde, maşini care vin dintr-o curbă, iar vizibilitatea este sub 20 de metri. Când n-am noroc stau şi mai bine de un minut până să mă pot încadra, dar câteodată se mai găseşte câte un binevoitor generos şi reuşesc să mă pun în mişcare. Am tot lăsat eu să treacă şoferii grăbiţi şi încercam cu viteza melcului, dar şi cu capul întors la maximum spre stânga, să obţin aprobare de la un şofer de SUV pentru a intra în faţa sa. El rula însă imperturbabil, deşi era singurul care vedea că între timp se făcuse coadă la semafor până în apropierea mea. Mai bine zis vedea că nu mai am chiar mult şi îl ating pe cel din faţa sa. Nimic. Niciun gest de la volanul SUV-ului. Nicidecum nu vreau să transfer o mică parte din vina ce-mi aparţine în totalitate, dar eu nici într-un caz n-aş fi putut proceda la fel. Inevitabilul s-a produs şi la început nu pricepeam ce căuta acolo maşina pe care am şters-o cu partea din stânga a spoilerului faţă în partea sa dreaptă. I-am şters bara neagră de a rămas pe ea o linie subţire, nu foarte vizibilă, de vreo 8-10 centimetri, dar am ajuns un pic şi pe aripa dreapta spate. Constatare amiabilă şi tot ce decurge de aici, normal, deşi maşina pe care o conduc are de jur împrejur semne, unele mult mai consistente, din partea partenerilor de trafic.
Sunt fericit atunci când plec de la spălătorie şi n-am găsit nimic nou pe caroserie, dar ce vreau să spun este că nu ne-ar strica tuturor mai multă generozitate în trafic, mai multă înţelegere, oricât de grăbiţi şi de stresaţi om fi. N-oi fi eu dintre cei mai generoşi, dar de cele mai multe ori încerc să deranjez cât mai puţin. Mai fac şi eu gafe, însă totuşi destul de rar am rămas cu senzaţia că am încurcat pe careva.
Discuţia e cumplit de lungă, însă eu aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de Autoplay şi în acest an! Mă bucur că încă sunt oameni, mai mulţi ca anul trecut, care nu vor să renunţe să citească de pe hârtie şi mă bucur că împreună cu cei de care am pomenit în fraza anterioară am reuşit să ducem împreună la capăt încă un an dificil. Nici nu vreau să mai spun al câtelea este, ci să avem cu toţii parte de un An Nou măcar la fel de bun ca 2014! Sărbători fericite!