Galerie foto
După ce la începutul acestui an au pornit o alianţă în domeniul dezvoltării vehiculelor cu pile de combustie pe hidrogen, Daimler şi Ford au făcut schimb de informaţii despre motoarelor lor pe benzină. Daimler a examinat motorul cu trei cilindri EcoBoost pentru care Ford a câştigat numeroase premii, în schimbul detaliilor cu privire la tehnologia injecţiei stratificate de benzină.
Daimler a analizat EcoBoost deoarece şi-a propus să construiască propriul motor cu trei cilindri turbo pe benzină, în colaborare cu partenerul Renault-Nissan. Acest motor va fi utilizat de viitoarea generaţie Renault Twingo şi de noul smart fortwo.
„Este un motor foarte interesant şi impresionant. Am avut câteva discuţii cu inginerii de la Ford despre acest motor”, a declarat pentru Automotive News Europe directorul departamentului de dezvoltare a motoarelor, Roland Kemmler, din cadrul subsidiarei Mercedes-Benz a companiei Daimler.
Ford utilizează motorul EcoBoost turbo de 1,0 litru pe benzină cu injecţie directă pe modele precum compactele Focus şi C-Max sau subcompactele Fiesta şi B-Max. Motorul a obţinut numeroase premii datorită performanţei sale şi emisiilor scăzute de noxe.
Roland Kemmler a mărturisit că Ford a oferit detalii despre acest motor în schimbul informaţiilor despre tehnologia injecţiei stratificate de benzină întâlnită la Mercedes, care respectă noile reguli Euro-6 ce vor intra în vigoare în Europa din septembrie 2014. Un astfel de motor cu patru cilindri este disponibil în prezent la noul sedan din Clasa E.
Parteneriat pentru maşini pe bază de hidrogen
Schimbul de informaţii despre motoare este cea mai recentă colaborare dintre producătorii auto din Germania, Franţa şi SUA. La începutul acestui an, Daimler, Renault şi Ford au anunţat că vor lucra împreună la dezvoltarea pilelor de combustie pentru a lansa pe piaţă, până în 2017, vehicule care funcţionează pe bază de hidrogen.
Daimler şi Renault-Nissan au pornit o alianţă în 2010 cu scopul de a dezvolta şi împărţi motoare şi platforme. În 2011, directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, a precizat că parteneriatul se concentrează asupra maşinilor şi motoarelor mici. Pe lângă realizarea motorului cu trei cilindri destinat modelelor Twingo şi smart, cele două companii vor construi variante electrice ale acestor maşini mici, Renault furnizând motorul electric, iar Daimler – bateria. Cele două vehicule sunt aşteptate să apară pe piaţă anul viitor.
Roland Kemmler a declarat că noul motor cu trei cilindri Daimler-Renault va fi unul turbo „convenţional” cu o diversitate de variante. Ţinta emisiilor de CO2 propusă pentru smart fortwo este de 96 g/km. Actualul motor al maşinii a fost dezvoltat de Mitsubishi, care a colaborat cu Daimler la nereuşitul subcompact smart forfour. smart a oprit producţia modelului în 2006, la doar doi ani după lansarea lui pe piaţă.
Kemmler susţine că forţa companiei Renault în privinţa dezvoltării motoarelor are la bază producţia. „Ei sunt foarte buni la fabricarea de maşini la scară largă. Noi ne pricepem la inginerie şi soluţii speciale, aşadar lucrăm foarte bine împreună”, a afirmat Kemmler.
Mercedes-Benz şi Infiniti, brand-ul de lux al Nissan, au înfiinţat o fabrică în Statele Unite în cadrul căreia vor construi motoarele de 2,0 litri turbo pe benzină utilizate de Mercedes-Benz. Infiniti va folosi motorul de 2,1 litri Diesel al Mercedes-Benz la sedanul Q50, care va concura cu modelele din Clasa C din această toamnă, când va fi pus în vânzare în Europa.

