Galerie foto
Grupul german Daimler a anunţat că va investi peste 7 miliarde de euro în tehnologiile ecologice doar în următorii doi ani pentru ca toate modelele de serie din gama Mercedes-Benz să primească versiuni electrice.
După noua generaţie de motoare diesel şi viitoarea familie de unităţi pe benzină, programată să apară în 2017, Daimler îşi va îndrepta atenţia şi asupra sistemelor de propulsie alternative. Chiar şi acest an vor fi lansate pe piaţă derivatele hibride plug-in GLC Coupé 350 e 4MATIC şi E 350 e, iar în 2017 va fi dezvăluit noul model S 500 e, echipat cu o baterie litiu-ion care îi va permite să se deplaseze peste 50 km.
„Vom investi 14,5 miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare în următorii doi ani, iar peste jumătate din această sumă va fi dedicată tehnologiilor verzi. Doar pentru maşinilor noastre de pasageri, vorbim despre 5,4 miliarde de euro”, a declarat Dr. Thomas Weber, şeful departamentului de cercetare-dezvoltare al grupului Daimler.
Oficialul german a adăugat că linia de automobile electrice va fi extinsă până când Mercedes-Benz îşi va atinge obiectivul de a obţine emisii medii de CO2 de aproximativ 100 g/km la nivelul întregii flote.

