Galerie foto
Compania Dacia informează că va reveni la celebrul Festival al Vitezei de la Goodwood pentru a-şi expune linia actualizată de produse, din care fac parte noile modele Sandero, Sandero Stepway, Duster şi Logan MCV Stepway.
Dacia Sandero este cel mai accesibil automobil nou pe care îl pot cumpăra clienţii din Marea Britanie, hatchback-ul în cinci uşi având un preţ de pornire de numai 5.995 de lire sterline. El beneficiază acum de modificări care promit să îl facă şi mai atractiv, este disponibil în trei niveluri diferite de echipare şi poate fi echipat cu unul din cele două motoare pe benzină sau cu un propulsor diesel.
Anunţul de participare la ediţia din acest an a Goodwood Festival of Speed vine la scurtă vreme după ce vânzările cumulate ale mărcii pe piaţa din Marea Britanie au depăşit 100.000 de vehicule.

