Anul 2020 a adus foarte multe provocări pentru industria auto europeană, iar 2021 nu se anunță a fi nici el prea ușor. Potrivit datelor colectate de compania de consultanță JATO Dynamics, dintr-un număr de 27 de țări europene, înmatriculările de mașini noi au însumat 839.525 de unități în prima lună din acest an, în scădere cu 26% față de aceeași perioadă din 2020.
„În ciuda eforturilor depuse de guverne și producători auto pentru a crește vânzările de mașini pur electrice, aceste măsuri nu au fost de ajuns pentru a contracara impactul pandemiei globale și al restricțiilor locale”, a precizat Felipe Munoz, analist global în cadrul JATO Dynamics.
Dintre cele 27 de țări luate în calcul pentru efectuarea acestei cercetări, 24 au consemnat scăderi de două cifre ale înmatriculărilor de automobile noi, fiind vorba aici inclusiv despre state importante cum ar fi Germania (-32%) și Spania (-52%). Însă au fost și câteva excepții, asemenea Suediei, acolo unde vânzările de mașini noi au avansat cu 23% în ianuarie 2021 comparativ cu intervalul similar al anului precedent.
Prima lună din 2021 a adus un record în segmentul SUV-urilor. Mai exact, modelele din această clasă au constituit 44% din totalul livrărilor de mașini noi înregistrate pe teritoriul Europei. SUV-urile de mici dimensiuni au reprezentat 36% din cele 368.100 de unități înmatriculate în țările europene în ianuarie, în scădere cu doar 18% față de aceeași lună a anului trecut. Categoria a fost dominată de SUV-urile compacte, cu 177.500 de unități comercializate în perioada amintită anterior, în timp ce SUV-urile de dimensiuni medii și mari au fost livrate într-un număr de 56.800 de unități. Volkswagen, Peugeot, BMW și Ford au fost mărcile auto care au raportat cele mai mari vânzări în acest segment, cel mai popular SUV fiind, în ianuarie 2021, Pugeot 2008.

O schimbare majoră s-a putut observa în vârful clasamentului general. Volkswagen Golf (-42%) a coborât patru poziții și a început anul 2021 ca fiind al patrulea cel mai bine vândut model din Europa, după Toyota Yaris (+3%), Peugeot 208 (-15%) și Dacia Sandero (+13%).
Alte vehicule care au înregistrat creșteri semnificative pe piețele din Europa în ianuarie 2021 au fost Ford Puma (+72%), Ford Kuga (+258%), Mercedes-Benz GLA (+18%), Suzuki Ignis (+25%) și Smart ForTwo (+208%). Dintre automobilele lansate recent, s-au bucurat de succes Mercedes-Benz GLB (3.802 unități), Volkswagen ID.3 (2.909 unități), Citroën C4 (2.491 de unități), Polestar 2 (1.290 de unități), Porsche Taycan (1.017 unități), Audi E-Tron Sportback (908 unități) și Land Rover Defender (871 de unități).
