Placut si util
Stiu eu inca de multa vreme ca nu-i deloc rau sa mergi la un spectacol de balet. Chiar daca nu-ti va placea dansul in sine tot trebuie sa te alegi cu ceva. Poate iti va placea muzica, sau poate costumele, ori poate decorurile. Asa si cu reportajul nostru despre Dacia Sandero, masina testata timp de doua zile in Croatia, cu prilejul actiunii la care, in decurs de o luna, au fost invitati 700 de jurnalisti din Europa. N-am pretentia ca voi putea sa va furnizez tot ce-ati vrea sa aflati despre Sandero, dar cu cite ceva util chiar sint sigur ca va veti alege parcurgind rindurile urmatoare.
Nu mai aduce cu vechea Dacia
Practic experienta cu Dacia Sandero incepe din parcarea aeroportului din Split, unde ne asteptau masinile dotate cu motorul de 1,6 litri si 90 CP, dar si un aer umed. Traseul ales de organizatori se intindea pe distanta de 192 kilometri si trebuia parcurs in mai putin de trei ore. Retineti ca nici un metru n-am intrat pe autostrada desi aveam de mai multe ori s-o vedem. Iar un alt mesaj din partea gazdelor nu suna deloc incurajator, poate doar usor aventuros: „Va rugan sa nu uitati ca aici a avut loc nu cu mult timp in urma un razboi. Asa ca nu-i exclus sa intilniti panouri de avertizare ca va aflati intr-o zona cu mine. Trebuie sa aveti mare grija daca vedeti asa ceva”. Am bagat la cap si chiar am tot cautat pe drum asemenea inscriptii, dar chiar n-am vazut vreuna. Nici urme ale razboiului n-am sesizat, dar poate eram eu prea absorbit de Sandero.
Stiam masina inca din martie, cind a fost lansata la Salonul Auto de la Geneva, stiam ca prea putin mai are legatura cu ceea ce insemna vechea Dacia. Si asta nu doar ca si-a schimbat din nou identitatea, fiind primul model care apare cu noul logo. E clar ca atunci cind te uiti la Sandero nu mai vezi nimic in comun cu vechea 1300. Daca la Logan mai poti forta un pic, la Sandero nu mai e cazul. Dar tot am gasit ceva care sa-mi aduca aminte de masina ce se fabrica si acum treizeci de ani, insa va zic mai tirziu despre ce-i vorba.
Drumuri inguste, dar bune
Deocamdata am apucat spre Sibenik parca, dar nu sint sigur. Am uitat sa iau excelentul road-book din masina si nu cred totusi ca are rost sa va plictisesc cu tot felul de localitati. Drumul era bun, suficient de neted, dar strimt, cite o banda pe sens. Dar macar marginea drumului era marcata si asta era o dovada in plus ca acolo se incerca desprinderea de lucratul de mintuiala. In plus, traseul era suficient de virajat pentru inceput, numai bine pentru a vedea ce stie Sandero sa faca in curbe. Dar stiti ca intotdeauna cind a fost vorba despre produsele Dacia am spus ca ele trebuie exploatate pe masura pretului platit. V-am recomandat mereu sa nu incercati sa faceti din Dacia o masina sport, pentru ca totusi nu-i cazul. Dar, fara sa vreau, impins probabil si de designul reusit al masinii, chiar am supralicitat.
N-am prea auzit rotile scirtiind
Inca din primele minute ale testului nu ma simteam intr-un model de clasa mica, ca acolo e repartizat Sandero. Dupa dimensiuni s-ar situa cam la limita de sus a clasei, la granita cu compactele. Dar eu chiar m-am simtit ca intr-o compacta. Iar ca spatiu Sandero nici nu-i mica. E mai inalta si de aici s-a cistigat ceva spatiu in plus, la fel cum s-a procedat si cu Logan berlina. La cum arata aduce un pic si cu un monovolum, iar ca sa fortam, poate cu unele imbunatatiri, ar semana si cu un SUV-ulet. Dar e clar ca nu m-am simtit ca intr-o masina mica.
La inceput a trebui sa-mi aduc aminte de ambreiajul extrem de moale si de pedala de acceleratie extrem de fina. Chiar am sesizat o oarecare lipsa de reactie a acceleratiei. Dar eram intr-un regim de turatie scazut si de asta masina nu prea reactiona. Eram cred pe undeva mai jos de 2.500 ture. Cum am sarit insa de 3.000 rot/min, cum lucrurile au revenit la normal. Masina chiar se comporta bine si depasea fara emotii desi v-am spus ca drumul era ingust si portiunile cind pe mijloc intilneam linie discontinua erau destul de rare. Totusi am depasit tot ce mi-am propus si acomodarea cu Sandero a durat extrem de putin. Suspensia s-a dovedit confortabila, iar directia nu mi-a creat deloc probleme. N-am exagerat foarte tare in virajele strinse, asa ca rar de tot am avut ocazia sa-i aud rotile scirtiind.
O sopirlita cu pretentii de elan
La cit de tare pornisem, aveam un consum mediu indicat de computerul de bord de 9,9 litri/100 kilometri. Nu era foarte incurajator, dar explicabil. Mergeam mult in a treia, o treapta in care faci cam ce vrei cu Sandero in conditiile amintite mai sus si schimbat a patra dupa 4.500 ture. Prin micutele localitati strabatute nu vedeai tipenie de om, de parca toti ar fi dormit sau ar fi lucrat undeva ascunsi. Doar un batrinel am intilnit mergind pe marginea drumului sprijinit intr-un baston, in rest nimic. E drept ca am trecut pe acolo la ora prinzului, dar nici nu cred ca intreaga suflare era in plina siesta. Daca oameni n-am vazut, am zarit o sopirlita nehotarita daca sa traverseze sau nu inaintea lui Sandero. S-a oprit la mijloc de drum, insa o alta a fost mult mai hotarita dupa numai citiva kilometri. Am ajutat-o insa cu o frina ferma sa-si atinga obiectivul, pentru ca nu era totusi cazul de testul elanului. Am uitat sa va zic ca din cauza umiditatii excesive si a caldurii am actionat imediat butonul pentru aer conditionat si chiar si-a facut treaba mult mai repede decit anticipam, fiind nevoit sa apelez la o treapta de ventilatie inferioara pentru a nu raci de tot habitaclul.
Stergatoarele, poate singura legatura cu trecutul
Nu stiu daca mai voiam sa va spun ceva despre 1.6 MPI si am uitat, dar vad ca n-am inceput povestea din ziua urmatoare si spatiul pe care-l mai am nu-i deloc incurajator. Ba da, sa va zic ce mi-a adus totusi aminte de vechile Dacia: stergatoarele. Am avut nevoie sa curat parbrizul si am tras de maneta pentru a sari solutie de spalat. Stergatoarele tot nu pornesc imediat dupa aceasta operatiune. Le-am pornit si am constatat c-au ramas la fel. Sterg ele binisor, dar sint parca scurte si parca pe Sandero n-ar mai fi trebuit sa-si gaseasca locul. Nici claxonul parca n-ar mai fi la locul sau in capatul manetei din stinga. Incercind sa vad daca nu de acolo se actioneaza computerul de bord am claxonat din greseala de mi-am speriat un coleg inainte de a pleca in test. Voiam doar sa resetez datele oferite de computer si sa stiti ca in timpul testului am ajuns si la 8,2 litri/100 kilometri si l-am incheiat cu 8,9.
Diesel-ul si GPL-ul sint pe drum
Spuneam de stergatoare ca mi-au adus aminte de vechea Dacia. Dar e clar ca si la Sandero a operat aceeasi strategie ca la Logan: totul pentru un pret cit mai scazut. Sau mai pe limba clientilor: cit mai mult pentru cit mai putini bani. Asta e cuvintul de ordine. Sandero trebuie sa fie o masina de clasa mica, dar la pret de mini. Trebuie sa atraga tinerii pragmatici si chiar si femeile sa poata intoarce capul dupa el. Este o masina de folosit preponderent in mediul urban, de asta se spune ca inca n-a fost introdusa, deocamdata, si o motorizare Diesel. Este insa pe drum, la fel ca GPL-ul. Dar disponibil deja este un kit SUV, cu vadita tenta sportiva, care se potriveste de minune cu Sandero, masina respectiva fiind expusa in fata hotelului de pe Insula Hvar unde am fost cazati. Cu siguranta o locatie mai putin familiara romanilor, dar cunoscuta bine de scandinavi sau germani. Nu erau foarte multi la jumatatea lui iunie cind am fost noi la test, dar localnicii spun ca din iulie se umple insula de straini. Plina de ambarcatiuni care mai de care mai scumpe, Hvar te cucereste din prima. Nu mai conta ca din Trogir, din apropiere de Split, am facut aproape doua ore cu barca din cauza marii agitate si ma umplusem tot de sare. Impactul cu Hvar era consistent.
Tare sprintara varianta de 1.4 litri
A doua zi a testului a fost destinata lui Sandero cu motor de 1,4 litri si 75 CP. N-am mers dupa unul din cele doua trasee stabilite de organizatori si primul gind a fost sa ducem Sandero cit mai aproape de plaja cu putinta. Drumul ne-a ajutat si l-am dus pina pe tarm ca sa vedem o apa limpede cel putin vreo zece metri in fata, fara alge sau spume. O apa albastra dupa care tinjim toti, nu verde sau neagra. Apa calda, soare din belsug chiar de la 8,30, dar nu-i timp de plaja sau baie. Si cit de bine ar fi prins! Am urcat iar in Sandero si i-am dat bice pe inghesuitele stradute din insulita. Tare sprintara varianta de 1,4. Si iarasi o mentiune speciala pentru viteza a treia, care stie tot ce vrei de la ea. M-am strecurat fara emotii peste tot, am intors in zone ce pareau imposibile, am iesit putin si din localitate si retraiam cele constatate cu o zi in urma. Nu mai trebuia decit sa duc masina inapoi in parcare, nu inainte de a vedea doi pompieri care aruncau mingea la panoul de baschet din incinta unitatii, si sa mai arunc si eu un ochi pe insula.
Preturi convenabile pe Insula Hvar
Cum am tot intilnit pensiuni din 10 in 10 metri, a trebuit sa intreb pe cineva cam care-s conditiile de cazare. Un hotel bun e totusi destul de scump, pretul unei camere plecind de pe la vreo 150 euro pe noapte. La apartamentele din pensiuni e insa alta treaba. Asa cel putin mi-a zis un tip care inchiria barci cu 1.400 kuna pe zi. Cursul cica e un euro pentru 7,3 kuna, asa ca pentru o zi intreaga trebuie sa pregatiti 200 euro. Despre cazare mi-a zis ca preturile minime sint de 20-25 euro pe noapte pentru o persoana. L-am intrebat ce pot face in Hvar si mi-a raspuns destul de sec: „Totul”. S-a amestecat in vorba si o tipa din preajma sa si m-a intrebat: „Dar ce-ati vrea sa faceti?”.
Ce era sa-i spun altceva decit plaja, inot, iar tipul mi-a zis ca se pot practica toate sporturile de apa. L-am lasat in pace ca sa nu rateze un client si m-am indreptat spre hotel pentru a face citeva poze lui Sandero cu kit-ul SUV. Cind ma apropiam de final m-a intrebat un tip la vreo 30 ani daca sint de la Dacia, cu „c”-ul pronuntat frantuzeste. Conta mai putin raspunsul meu, dar eram deja intrat in vorba. „Eu sint boss-ul aici in port. Am si eu un Logan”, a zis el, dupa care a continuat mindru: „A fost primul Logan din Hvar”. Nu puteam sa nu-l intreb ce versiune de caroserie are. „Logan Karavan, o masina cu un pret excelent”, mi-a raspuns referindu-se la Logan MCV, si a adaugat ca-l are de doi ani si ca este extrem de incintat de el. Este masina lui personala si a mentionat ca pina acum n-a avut nici o problema cu MCV-ul. ”
Dar Sandero nu-ti place, nu-ti vei cumpara?”, l-am intrebat. „Nu-mi voi cumpara”. „Dar are un design mai tineresc…”, am replicat. „OK, dar Logan e mare, iar Sandero e mic”. Chiar nu mai aveam ce sa-i spun… Despre acest aspect v-am vorbit in editorialul numarului trecut, iar la prezentarea lui Sandero insusi Francois Fourmont, directorul general de la Dacia, l-a amintit spunind ca vrea sa vada daca publicul roman, si iata ca nu numai, este pregatit sa primeasca si un hatchback. De asta misiunea lui Sandero este si mai dificila decit cea a lui Logan. Dar nu si imposibila.