Dacia raporteaza o crestere cu 14,1% a vanzarilor in Franta in luna noiembrie

Autoplay · decembrie 4, 2017 · Știri

Galerie foto

Potrivit statisticilor publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), locuitorii acestei ţări au cumpărat cu 10,3% mai multe autoturisme noi în luna noiembrie a acestui an decât în perioada similară din 2016, fiind consemnat un volum total de 180.012 unităţi.

La nivelul primelor 11 luni ale anului curent au fost înmatriculate, pe teritoriul Franţei, 1.917.383 de maşini noi, un număr în creştere cu 5,3% faţă de acelaşi interval din 2016.

În segmentul vehiculelor comerciale uşoare a fost înregistrat un avans de 8,4% al livrărilor în noiembrie, graţie celor 38.812 de unităţi achiziţionate, respectiv de 8,2% în primele 11 luni ale acestui an, cu un volum de 399.069 de unităţi înmatriculate în Franţa.

În funcţie de numărul de vehicule vândute în luna noiembrie în Franţa, primul loc în clasament este ocupat de grupul PSA (57.539 de maşini; +34,1%), el fiind urmat de grupurile Renault (43.533 de automobile; +5,3%) şi Volkswagen (22.349 de modele; -0,6%).

Cele mai mari evoluţii ale vânzărilor de autoturisme pe piaţa franceză au fost raportate, în noiembrie 2017, de mărcile Škoda (+35,6%), Mini (+27,3%), Peugeot (+24,5%) şi Mercedes-Benz (+21,2%).

Livrările companiei Dacia în Franţa au crescut cu 14,1% în luna noiembrie a anului curent şi au însumat 9.166 de autoturisme comercializate în regiune. Avansul brand-ului românesc este de 6,1% la nivelul primelor 11 luni din 2017, datorită celor 106.905 maşini pe care le-a vândut pe piaţa franceză.