Dacia Logan, Dacia Sandero, Dacia Sandero Stepway – Trei dintr-un foc

Autoplay · august 25, 2012 · debut

Galerie foto

La opt ani de la lansarea Logan, modelul emblematic Dacia, marca a prezentat, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, trei modele noi: Logan – berlina de familie cu linii fluide şi elegante –, Sandero – un vehicul de oraş compact care oferă 5 locuri spaţioase – şi Sandero Stepway – model destinat celor care iubesc aventura. Preţurile pentru Sandero încep de la 6.990 euro (TVA inclusă), iar Sandero Stepway este disponibil începând de la 10.800 euro (TVA inclusă). Logan va putea fi comandat în România de la finalul anului, iar în Franţa preţurile vor porni de la 7.700 euro.

Noul Dacia Logan: modelul emblematic al mărcii devine mai elegant

Stilul exterior al noului Logan câştigă în dinamism, datorită unui profil mai fluid. Noul design se evidenţiază în special la nivelul calandrului şi al blocurilor optice faţă, specifice noilor modele ale gamei. Partea din spate, evidenţiată de blocurile optice cu un design nou şi de o linie a portbagajului care pune în valoare spaţiul interior al maşinii, exprimă, mai mult ca oricând, robusteţea vehiculului. Rezultatul final este o linie armonioasă care dă un plus de eleganţă noului Logan.

Noul Logan rămâne un veritabil vehicul de familie oferind confort deplin pentru 5 adulţi. Modelul propune un raport preţ/spaţiu interior fără egal: o rază la nivelul genunchilor de 177 mm şi un volum al portbagajului de 510 litri în poziţie standard, imbatabil în acest segment. Ca o noutate faţă de modelul precedent, bancheta spate este rabatabilă în raport 1/3-2/3 (în funcţie de nivelul de echipare).

Noua Dacia Sandero: vehicul de oraş care oferă tot ce este esenţial

Noua Sandero oferă un design seducător, ce evocă dinamism şi polivalenţă. Aceasta propune un raport preţ/prestaţii fără egal şi beneficiază de calităţile specifice mărcii Dacia: spaţiu interior şi confort. Volumul portbagajului, de 320 litri, este unul dintre cele mai bune din segment. Bancheta spate rabatabilă în proporţie de 1/3 – 2/3 contribuie la caracterul practic al maşinii.

Noul Dacia Sandero Stepway: născut pentru aventură

Stepway a fost un model de succes, acoperind jumătate din vânzările precedentei generaţii Sandero. Beneficiind de un design atrăgător, noua generaţie Sandero Stepway va seduce o clientelă diversă, aflată în căutarea unui vehicul plin de personalitate. Noul Sandero Stepway beneficiază de o gardă la sol supraînălţată, care pune în valoare designul şi performanţele de crossover ale noului model.

Modelul afişează o parte frontală complet nouă, în care se regăsesc atributele specifice versiunii –  protecţii suplimentare, ornamente pentru proiectoarele de ceaţă, pasaje ale roţilor lărgite, jante de 16’’ Flexwheels, bare de pavilion longitudinale şi o nouă culoare disponibilă în exclusivitate, Bleu Azurite.

Noul Sandero Stepway dispune de o nouă ambianţă interioară specifică, ce oferă interiorului un aspect modern. Modelul oferă un echipament complet cu sistemul multimedia MEDIA NAV, aer condiţionat, regulator/ limitator de viteză.

Asemenea noului Logan, noul Sandero Stepway păstrează platforma B0 a predecesorului său, recunoscută pentru confortul şi ţinuta sa de drum. Garda la sol supraînălţată, protecţiile faţă/spate şi ornamentele laterale conferă noului model atributele unui veritabil crossover.

Propulsoarele disponibile pe noile Logan şi Sandero

* Benzină: TCe 90

În premieră, noile modele Logan şi Sandero primesc motorul TCe 90, simbol al expertizei grupului Renault în domeniul mecanic. Acest motor de mică cilindree, supraalimentat, îmbină confortul, plăcerea de a conduce, consumul redus (5,3/100 km) şi un nivel scăzut al emisiilor de CO2 (122 g/km), oferind astfel un cost de utilizare avantajos. 

Un adevărat concentrat de tehnologie în materie de downsizing, TCe 90 este un motor turbo pe benzină cu trei cilindri de 898 cm3 (cilindree de 0,9 litri) şi lanţ de distribuţie. Datorită turbo-colectorului cu inerţie foarte scăzută asociat cu un sistem de distribuţie variabilă la admisie (VVT), motorul furnizează 90 CP la 5 250 rot/min. Datorită cuplului de 135 Nm disponibil încă de la turaţii joase (90% disponibil încă de la 1.650 rot/min), acest motor este dinamic, reactiv şi suplu în funcţionare. Propulsorul oferă astfel un raport ideal între plăcerea de a conduce şi un consum redus.

* Benzină: 1.2 16V 75 CP

Acest motor de 1.149cm3 dezvoltă 75 CP. Oferind prestaţii bune atât în ciclu urban, cât şi la drum lung, propulsorul consumă în medie doar 5,9 l/100 km şi emite 137g de CO2. Motorul 1.2 16V 75 CP va fi disponibil şi într-o versiune GPL pentru modelul Dacia Logan. Această versiune propune un cost de utilizare şi mai mic şi un nivel al emisiilor reduse.

* Diesel: dCi 75 CP şi 90 CP

Recunoscut pentru performanţele, fiabilitatea şi impactul său redus asupra mediului înconjurător, motorul 1.5 dCi este disponibil în versiunea 75 CP şi 90 CP. Oferind un cuplu în creştere cu 20 Nm, adică 200 Nm la 1750 rot/min pentru versiunea 75 CP şi 220 Nm la 1750 rot/min pentru versiunea 90 CP, motorul 1.5 dCi este energic încă de la turaţii joase şi asigură reprize şi acceleraţii optime. În plus, motorul se dovedeşte a fi unul dintre cele mai economice din segment: 3,9 l/100 km, adică 103 g/km de CO2 în ciclu mixt,. Datorită impactului redus asupra mediului înconjurător, cele două motoare beneficiază de semnătura Dacia eco².

Motorizările noului Sandero Stepway: TCe 90 şi dCi 90

Noua Dacia Sandero Stepway este dotată cu o gamă de motoare puternice. Echipată cu propulsorul TCe 90, noua Sandero Stepway afişează un consum optim de carburant şi emisii reduse de CO2 . În echiparea Diesel, motorul dCi 90 primeşte semnătura Dacia eco², care reflectă consumul redus şi nivelul scăzut al emisiilor de CO2 : 4,0 l/100 km (adică 105 g/km de CO2) în ciclu mixt.

Raport preţ/ spaţiu interior/ prestaţii fără egal

Cele trei modele afişează dimensiuni interioare şi exterioare specifice categoriei superioare. În spate, lăţimea la nivelul umerilor, de 1436 mm pentru noua Sandero, asigură spaţiu suficient pentru 3 adulţi sau instalarea a 3 scaune pentru copii. Volumul portbagajului, de până la 510 litri pentru noul Logan, rămâne imbatabil, dacă luăm în considerare preţul şi dimensiunile compacte ale vehiculului. Bancheta spate, rabatabilă în proporţie de 1/3-2/3, conferă modelului o dimensiune practică apreciată de utilizatori.

Amenajarea interiorului a fost îmbunătăţită pentru a oferi mai multe spaţii de depozitare, inclusiv unul dispus în zona centrală; spaţiile prevăzute în portierele faţă şi spate oferă suficient loc pentru o sticlă de 1,5l şi, respectiv, 0,5l.

Eficienţă şi confort la drum

Asemenea celorlalte modele ale gamei Dacia, noile Logan, Sandero şi Sandero Stepway beneficiază de o gardă la sol care le permite să abordeze cele mai variate tipuri de şosele. Cele trei modele sunt prevăzute cu protecţii sub caroserie care le permit să ruleze pe toate categoriile de drumuri.

Nivelul de zgomot perceput la interior a fost diminuat datorită unei mai bune insonorizări a compartimentului motor şi a reducerii zgomotelor aerodinamice.