Galerie foto
Superstiţioşi, sau poate nu, francezii de la Renault au ales tot Marocul pentru testul internaţional cu Dacia Lodgy. La fel s-a întâmplat şi cu doi ani în urmă, când am avut privilegiul să văd printre primii cum se comportă Duster, întâiul SUV din istoria constructorului de la Mioveni. De atunci, Duster s-a dovedit un cuceritor de cote de piaţă pe oriunde a fost introdus şi poate că şi pentru Lodgy ursitoarele au fost măcar la fel de generoase. Vedem în rândurile următoare dacă şi mai ales cât au fost de generoase.
Lansat în premieră mondială la Geneva, acum aproape două luni, Dacia Lodgy se vrea un veritabil deschizător de drumuri pentru tot ce se va petrece de acum înainte cu marca de la Mioveni. Este primul monovolum din gamă şi are dotări la care nici nu îndrăzneai să te gândeşti nu chiar cu mult timp în urmă. Este al şaptelea model din 2004, când a fost lansat Logan, dar s-a rupt aproape definitiv de ceea ce însemna vechea Dacie. Nu vă spun acum ce anume mă face să nu uit chiar de tot de cine aparţine. Dar poate că neuitând asta prea curând vom putea aprecia şi mai bine revoluţia pe care a suferit-o constructorul autohton de când a fost preluat de Renault.
Dar să nu lungesc mai mult vorba şi să vă spun că o flotă de şaisprezece Lodgy cu motorizare Diesel 1.5 dCi de 110 CP ne aştepta în parcarea aeroportului din Marrakech. Toate erau în versiunea de echipare Laureate, cu şapte locuri, şi eram nerăbdător să pornim la drum. Ca şi la testul cu Duster am fost avertizaţi de faptul că pe drumurile marocane se circulă anapoda, de parcă în România o fi civilizaţia la ea acasă. ştiam cam la ce să mă aştept, dar nici chiar cum am ieşit din parcare nu bănuiam că aveam să fiu asaltat de trei scutere care pur şi simplu veneau spre mine. Dar veneau cu atâta încredere încât poate greşisem eu sensul. Nici vorbă, dar i-am evitat şi am încercat să mă comport cu cutia de viteze în şase trepte cam cum obişnuiam cu Duster cu aceeaşi motorizare. Dacă la SUV treptele sunt foarte scurte, la Lodgy am schimbat destul de repede, iar maşina intra parcă într-un con de umbră. M-am prins repede despre ce era vorba. Silenţiosul Diesel voia ceva mai mult turat şi m-am conformat pe dată.
Ochii te sperie, suspensia te bucură
Nu era chiar foarte cald, dar maşina ne aşteptase totuşi la soare, aşa că se impunea folosirea aerului condiţionat. Îl pornisem de la început şi în câţiva kilometri deja trebuia să reduc treapta de ventilaţie, însă de această dată se vede bine şi luminiţa care indică faptul că aerul condiţionat este folosit. Am uitat să vă spun cât de departe mi s-a părut hayon-ul când mă uitam în retrovizoarea centrală, semn că maşina asta este cumplit de încăpătoare, dar trebuie să adaug şi faptul că butoanele geamurilor electrice au fost amplasate pe portiera stângă, aşa cum le şi stă cel mai bine. Butoanele au cam ajuns toate la locurile lor, dar m-am luat cu vorba şi am omis să precizez că încă de la primii metri eram ghidaţi de un sistem de navigaţie ce avea să se dovedească excelent, extrem de precis.
Da, Dacia are acum sistem de navigaţie, de fapt un sistem multimedia care costă doar 300 euro în România şi care poate rivaliza cu modele mult mai scumpe şi mai pretenţioase. La instalaţia audio, deşi este de bună calitate, am renunţat repejor pentru că mai interesant mi s-a părut să aud motorul. Nu eram prea încântat de peisaj, cu bucăţi de pământ sterpe, unde încercau să găsească un petic de iarbă oi, capre şi păsărele laolaltă. Aceeaşi sărăcie ca şi acum doi ani, deşi la margine de Marrakech se construieşte într-un ritm destul de alert, a răsărit şi o autostradă de mai mare dragul, iar drumurile nu sunt deloc mai proaste ca la noi. Înguste, fără marcaje laterale, dar parcă fără gropile noastre atât de adânci şi denivelări atât de pronunţate. Tocmai de aceea când am avut ocazia am dus Lodgy prin gropi şi şanţuri, dar suspensia este pusă să rezolve toate aceste neajunsuri. şi o face cu discreţie, cât ochii să te sperie, iar ea să te bucure.
Scăpat ca dintr-o praştie
Dar cum drumul începea să urce arăta tot mai mult ca un traseu pentru raliuri. N-am putut sta deoparte şi am început să trag puţin de Lodgy. Dacă vreţi să vă servească fără crâcnire, să încercaţi, mai ales în treptele inferioare, să nu schimbaţi viteza sub 2.000 rot/min. Rămâne fără vlagă, mai ales în rampe, dar dacă totuşi n-aţi apreciat bine momentul trecerii în raportul imediat superior, atunci asiguraţi-vă că în treapta a II-a veţi avea măcar 1.000 rot/min. De la acest nivel Lodgy îţi transmite cu căldură că va ieşi repede din impas, iar când ajunge pe la 1.800 de ture atunci parcă ar fi scăpat dintr-o praştie. Se aruncă înainte de te lipeşte de spătarul scaunelor care pot fi şi încălzite. N-a fost cazul să folosesc butonul ce le încălzeşte, dar e bine de reţinut.
Cum am ajuns la altitudine, iarba a devenit mult mai deasă, dar şi mai verde, iar un păstor între două vârste îşi mâna oile îmbrăcat cu un tricou pe care şi Hagi l-a purtat la Galatasaray. Mulţi copii pot fi văzuţi bătând mingea pe maidan, pe pământul roşiatic, visând la o viaţă care să le ofere altceva decât un toiag şi eventual o pălărie pentru a sta în preajma patrupedelor. Casele la sate sunt dintr-un fel de chirpici, cu acoperiş drept, făcut din împletituri peste care oamenii au turnat din nou pământ cu apă. Apă pe care am văzut-o destul de rar. Mai întâi la un lac unde acum doi ani am făcut un popas, apoi pe un soi de vale, ca a Bistriţei, şi pe un traseu ce aminteşte de Cheile Bicazului, dar cu siguranţă calitatea drumului era mai bună ca la noi.
Consum de la 8,8 la 4,6 la sută
Iar copiii care nu bat mingea stau pur şi simplu pe drum şi cum au văzut maşina nici că s-au dat prea uşor la o parte. Picii ne făceau inocenţi din mână, cei mai mărişori au bătut sfioşi cu palma pe capotă, iar alţii, şi mai măricei, cam de gimnaziu la noi, nu se sfiau să tragă de mânerele portierelor. Chiar aş fi vrut să văd câţi ar fi putut încăpea în Lodgy, dar mi-am zis că mai bine rămân cu curiozitatea nesatisfăcută, deşi sigur ar fi intrat destui acolo. Păi dacă în taxiurile marocane, de regulă Cobre dintre cele mai vechi, oamenii circulă câte patru pe bancheta din spate şi câte doi pe scaunul din dreapta şoferului, atunci pe cele trei rânduri de scaune din Lodgy cu siguranţă aveau loc suficient pentru o petrecere.
Dar şi eu aveam deja parcurse peste vreo patruzeci de kilometri şi deja mă împrietenisem bine de tot cu Lodgy. Manevrabilitatea sa mă cucerise în acele de păr şi serpentinele pe care le-am abordat ceva mai sportiv, cum poate că rareori veţi face. Maşina chiar este stabilă pentru gabaritul pe care-l are, însă treptele de viteză schimbate şi după 3.000 rot/min aveau să se repercuteze asupra consumului. Fără să renunţ o clipă la aerul condiţionat pe parcursul întregului test, display-ul nu mi-a arătat un consum mediu mai mare de 8,8 litri/100 km. Am tras totuşi suficient de tare de maşină, dar după un scurt popas am vrut să văd ce se petrece şi dacă merg cu gândul mai mult la banii daţi pe combustibil. De fapt aşa vor face şi familiile cu copii, adică publicul pe care-l ţinteşte Dacia Lodgy. Am străbătut un orăşel cu un consum de 7,8 l/100 km, pentru ca apoi să merg în regim extra-urban. şi a tot început să scadă consumul văzând cu ochii. Nu vă mai pun răbdarea la încercare şi vă spun că am ajuns la destinaţie cu 4,6.
Vulcanicul 1.2 TCe
A doua zi am urcat cât de repede am putut în varianta cu motorizarea 1.2 TCe, de 115 CP, cu cutie de viteze în cinci trepte. Cât am aşteptat-o şi aveam la dispoziţie doar zece kilometri! Deşi mult prea scurt traseul, îmi pare totuşi bine, pentru că micuţul motor chiar merită un material separat. Micuţ, dar tare viguros şi, pe deasupra, cel mai puternic din toată gama Dacia. La început am vrut să-l văd cum se comportă la turaţii joase şi cred eu că m-a convins că are destul suflu, dar n-am avut răbdare şi pe prima linie dreaptă am început să calc acceleraţia. Rapoartele le stabileşti tu cât de lungi să fie, iar eu le-am dus până aproape de tăierea alimentării. Eram în viteza a treia, aveam peste 130 km/h şi motorul împingea de parcă era un pachet de înaintaşi într-o grămadă la rugby. M-am liniştit însă când îmi era lumea mai dragă, deşi nu mai era nimeni pe strada lungă de câteva sute de metri. Dar nici nu ştiam de unde putea ieşi fără să se asigure vreun scuter sau vreun localnic pe un măgăruş şi am decis că nu este momentul să continui.
Turul pe care l-am avut la dispoziţie l-am încheiat cât ai clipi şi am urcat apoi pentru 42 kilometri în varianta de 90 CP a Diesel-ului 1.5 litri dCi. Cu totul altă cutie de viteze, în cinci trepte, faţă de modelul testat cu o zi în urmă, dar maşina rămas la fel de plăcută la condus şi deţine un echilibru ideal între performanţe şi consum. şi aceasta este o variantă demnă de luat în seamă de potenţialii clienţi şi iată că Dacia are pentru acelaşi model multe alternative în privinţa propulsoarelor.
Nu pot încheia însă fără să amintesc şi de sistemul care limitează viteza, unul pe care responsabilii francezi îl consideră tare util şi pe care ne recomandă cu căldură să-l utilizăm. Sub comenzile pentru climatizare descoperim un buton care trebuie apăsat pentru a deveni activ, apoi din butoanele de pe volan se stabileşte viteza ce nu trebuie depăşită. Se spune că e bine să fie 90 km/h, dar eu la 130 abia începeam să simt că Lodgy poate mult mai mult…
şi chiar că nu pot încheia fără să spun că tot ştergătoarele sunt cele care încă nu vor să rupă definitiv legătura cu vechea Dacia. Nu vor, treaba lor! Lodgy este însă o maşină care poate că nu va schimba percepţia românilor despre monovolume, aşa cum ar merita, deşi la cât costă îi va pune pe mulţi pe gânduri, însă pe pieţele mature va face zile fripte concurenţei.