Dacia Duster Andros Trophee – primele imagini

Autoplay · noiembrie 20, 2009 · Știri

Galerie foto

Hai, baieti!

Sunt sigur că oricine poate enumera câteva realizări remarcabile din istoria tumultuoasă a poporului român. De exemplu, i-am alungat pe romani, o dată, i-am caftit pe turci de mai multe ori, când nu-i interesa, Henri Coandă a inventat motorul cu reacţie, iar Nicolae Păulescu a descoperit insulina. Şi în 1919 armata română a ocupat Budapesta – ştii ce, ar trebui să le amintim asta mai des, că unguraşii par să fi uitat.

Dar ce am făcut în ultimii, să zicem, 50 de ani?

Am lansat până acum vreo rachetă spaţială? Mnu. Am câştigat vreun premiu Nobel? Oarecum. Contribuim acolo cât de cât, fie şi c-o vorbă bună pentru Airbus A380? Ciuciu. Avem tupeu să ne întindem coatele la masa G8 sau măcar să îi rugăm să ne primească, după ce-am promis că n-o să comentăm prea mult şi o să stăm cuminţi mai într-un colţ? Ori umblăm numai pe sub masă, lustruind pantofi cu puncte de interes strategic şi privatizări avantajoase pentru un colţ de pâine de la UE şi o poză de la NATO? Nu prea avem Guvern, nu prea avem autostrăzi, nu prea mai suntem nici la gimnastică aşa de buni ca altădată.

Ar fi imposibil să ne meargă toate aiurea. Tocmai de aia am început să contăm în industria auto. Ce vezi în imagini seamănă cu noua Dacia Duster şi în timp ce versiunea de serie va fi prezentată cel mai probabil la începutul anului viitor, versiunea de competiţie va fi inaugurată chiar de fostul campion de Formula 1 Alain Prost, pe 3 decembrie, în cadrul Trophee Andros.

Era mai interesant să pună un pilot român. Dar oricum, rămâne interesant că au pus un motor V6 de 3 litri, care produce 350 CP la 7.500 rpm şi 360 Nm la 5.500 rpm, transmişi la ambele punţi prin intermediul unei cutii de viteze secvenţiale cu şase rapoarte. Duster Andros Trophy măsoară 4 metri lungime şi 1,9 lăţime, ceea ce e mai mult sau mai puţin irelevant şi cântăreşte 950 kg – dacă poţi să-ţi imaginezi 350 CP în ceva mai uşor decât un Sandero. N-am prea înţeles cum o să ajungă la finish cu un rezervor de numai 25 de litri, dar Alain Prost e destul de încrezător… Ştie el ce ştie.