Dacia a stabilit un nou record comercial in 2013

Autoplay · ianuarie 21, 2014 · Știri

Galerie foto

  • România: Pentru prima oară din 2007, vânzările Dacia au crescut în volum iar marca şi-a accentuat poziţia de lider, ajungând la o cotă de piaţă de peste 31%.
  • Internaţional: Creştere puternică a vânzărilor, în special în Europa Occidentală.
  • După reînnoirea totală a gamei de modele, Dacia lansează în 2014 un program de transformare profundă a reţelei sale comerciale din România.

Anul 2013 a fost unul excepţional pentru Dacia, vânzările sale ajungând la 429.540 de vehicule, în creştere cu 19,3% faţă de anul anterior, când fusese atins precedentul record comercial al mărcii.

Această performanţă intervine în contextul în care principalele pieţe auto unde Dacia este prezentă au cunoscut scăderi ale cererii pentru vehicule noi (-1,7% în Europa, -3% în regiunea Eurasia).

Revenire la creştere în România

Pe o piaţă în prăbuşire liberă, aflată la cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 2000, Dacia a reuşit să-şi sporească cu 12,4% volumul vânzărilor, până la 24.890 de unităţi.

Această performanţă a permis mărcii Dacia să câştige 5,4 puncte de piaţă şi să încheie anul cu o cotă de 31,6% din vânzările totale de vehicule noi. România este, de altfel, ţara în care Dacia deţine cea mai mare cotă de piaţă din lume.

Acest rezultat se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, 2013 fiind anul în care au fost lansate pe piaţă noul Logan MCV şi noul Duster.

La fel de important, Dacia a reuşit în 2013 să marcheze puncte în competiţia comercială adaptându-şi strategia la principalele schimbări de pe piaţa românească şi îndeosebi la creşterea puternică a proporţiei clienţilor Persoane Juridice în ansamblul pieţei (în prezent, această categorie reprezintă 77% din totalul clienţilor).

Însă cota de piaţă a Dacia a crescut şi în segmentul vânzărilor de flote, precum şi în cel al vânzărilor către Persoanele Fizice, în acest ultim caz datorită bunei utilizări a programului de reînnoire a parcului auto din România.

Pertinenţa ofertei Dacia (atât în materie de produse, cât şi de servicii asociate), a permis mărcii să obţină poziţia de lider pe principalele segmente de piaţă.

Sandero, Logan berlină, Logan MCV, Lodgy, Dokker şi Duster figurează, astfel, în postura de lider pe fiecare din segmentele lor respective de piaţă.

Încă şi mai relevant, Logan berlină, Sandero şi Duster ocupă, în această ordine, podiumul vânzărilor pe modele de pe piaţa românească.

Aceasta se explică, pe de o parte, prin noutatea produselor (Dacia dispune de cea mai tânără gamă de maşini din Europa), dar este în egală măsură rezultatul poziţionării modelelor şi, în general, al politicii de produs a mărcii, care urmăreşte să ofere clienţilor cel mai bun raport calitate/prestaţii/spaţiu interior/preţ de pe piaţă.

Logan berlină rămâne cel mai vândut model Dacia din România, cu peste 10.000 de unităţi, adică aproape 40% din totalul vânzărilor mărcii.

Sandero, cu versiunea Stepway, domină autoritar dinamicul segment B-hatch, cu 4.707 unităţi, şi se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine vândute modele de pe piaţa autohtonă.

Duster, care a fost reînnoit în cursul ultimului trimestru din 2013, ocupă a treia poziţie a podiumului, cu 4.647 vehicule vândute.

Record absolut pe pieţele externe

Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2013 un nou record, cu peste 404 000 de unităţi comercializate.

În condiţiile unei pieţe europene anemice, în regres cu 1,7% faţă de anul 2012, marca românească şi-a continuat ofensiva comercială, livrările sale crescând cu 25,9%.

În total, peste 290.000 de vehicule Dacia au fost înmatriculate în 2013 pe pieţele din Europa, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 2,11%.

De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales un model Dacia.

În clasamentul vânzărilor pe ţări prima poziţie rămâne în continuare ocupată de Franţa, cu aproape 94.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,3%. Dacia ocupă, de altfel, locul cinci pe piaţă, iar modelul Sandero se situează pe locul trei în topul vânzărilor din această ţară către persoane fizice.

Germania ocupă a doua treaptă a clasamentului, cu peste 47.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,5%.

Algeria, Turcia, Spania şi Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30.000 de unităţi.

În Spania, care a cunoscut o creştere de 80% a vânzărilor Dacia, Sandero figurează pe primul loc în topul modelelor cele mai vândute către persoane fizice.

În Marea Britanie, unde livrările au început în 2013 cu o gamă limitată la două modele (Duster şi Sandero), Dacia a reuşit să comercializeze peste 17.000 de vehicule, ceea ce plasează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul ţărilor de destinaţie a mărcii.

Perspective 2014

Dacia îşi propune să-şi consolideze rezultatele pe piaţa românească, bazându-se în acest scop pe gama sa tânără şi completă, precum şi pe calitatea serviciilor sale.

După reînnoirea ofertei sale de modele, Dacia va lansa, în 2014, un nou şantier de anvergură. Întreaga reţea comercială Dacia va fi, treptat, înnoită. Astfel, va fi introdusă o semnalistică şi o prezentare nouă, dar şi noi standarde, noi servicii şi noi prestaţii pentru clienţii mărcii.

Primele showroom-uri care vor aborda noua imagine vor fi inaugurate în cursul primului trimestru din 2014.

Dacia îşi propune ca procesul de transformare a reţelei sale comerciale din România să fie încheiat în 2015.

 

Vânzări Dacia pe modele în România în 2013

Model

Unităţi

Noul Sandero (inclusiv Stepway)

4 707

Noul Logan berlină

10.101

Noul Logan MCV

1.152

Sandero 1

50

Logan 1

139

Logan MCV 1

27

Dokker

1.564

Lodgy

670

Duster 4

4.647

Logan VAN

38

Dokker VAN

1 795

Total

24.890

 

Top 10 pieţe externe în 2013

 

Ţara

Unităţi

1.

Franţa

93.803

2.

Germania

47.162

3.

Algeria

37.290

4.

Turcia

36.395

5.

Spania

32.288

6.

Maroc

30.388

7.

Italia

28.098

8.

Belgia

17.200

9.

Marea Britanie

17.146

10.

Polonia

12.208