Galerie foto
Tot mai multe detalii încep să apară în legătură cu viitorul SUV al constructorului auto britanic Rolls-Royce ca urmare a confirmării deciziei de lansare a acestui produs.
Într-un interviu acordat publicaţiei Autocar, directorul de design al companiei Rolls-Royce, Giles Taylor, a dezvăluit că automobilul va fi aproximativ la fel de lung precum Phantom şi va avea o înfăţişare „foarte mândră şi foarte modernă”.
Torsten Müller-Ötvös, CEO-ul firmei, a adăugat că acest crossover va fi în totalitate un adevărat Rolls-Royce datorită noii sale arhitecturi din aluminiu. El a mai spus că acest detaliu este important deoarece demonstrează că maşina lor nu va fi doar o versiune a SUV-ului BMW X7.
Potrivit aceleiaşi surse, vehiculul va fi lansat în 2017 şi va dispune de o variantă a motorului V12 de 6,75 litri utilizat de Phantom, care dezvoltă în prezent 453 CP şi un cuplu de 720 Nm, având un preţ de pornire cuprins între 250.000 şi 280.000 de lire sterline.

